DCBusiness Companii British Airways aruncă în aer traficul de pasageri. Greva piloților

British Airways aruncă în aer traficul de pasageri. Greva piloților

British Airways scoate la vânzare mii de OBIECTE din inventar
Compania aeriană British Airways a anulat aproape toate zborurile operate în Marea Britanie, în pirma zi de grevă a piloților, nemulțumiți de salarii. 

”Nu avem altă opțiune decât să anulăm aproape 100% din cursele noastre”, a anunțat transportatorul aerian într-un comunicat, subliniind că a fost constrâns să ia această decizie în absența oricăror informații din partea sindicatului Balpa privind numărul piloților care au aderat la acțiune.

Greva riscă să afecteze zeci de mii de pasageri, având în vedere că British Airways asigură zilnic circa 850 de zboruri în Regatul Unit, cu plecări în special de pe aeroporturile londoneze Heatrow și Gatwick. Compania aeriană a avertizat că, în condițiile date, traficul va fi considerabil perturbat, precizând că este dispusă la ”discuții constructive cu sindicatul Balpa”.

Citește și Important transportator aerian amendat cu 230 milioane de dolari. De ce

Printre altele, conducerea British Airways a propus o creștere salarială de 11,5% pe trei ani, ofertă catalogată de companie drept corectă, dar care a fost respinsă. Potrivit Balpa, în ultimii ani, piloții firmei au făcut ”importante sacrificii” și trebuie să profite de bunele rezultate ale întreprinderii.

”O zi de grevă costă British Airways, potrivit propriilor cifre, 40 de milioane de lire sterline (circa 44 milioane de euro)”, a anunțat sindicatul pe Twitter, explicând că diferența dintre propunerea conducerii și solicitările piloților se ridică la 5 milioane de lire sterline. ”De ce nu colaborează cu noi pentru a pune capăt acestui conflict”, întreabă Balpa în respectiva postare.