DCBusiness Bănci BNR avertizează: Deficitele ridicate și incertitudinile geopolitice continuă să amenințe stabilitatea financiară

BNR avertizează: Deficitele ridicate și incertitudinile geopolitice continuă să amenințe stabilitatea financiară

Banca Naționala a României
BNR avertizează că riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin ridicate, pe fondul dezechilibrelor interne şi al tensiunilor geopolitice.

Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, similar evaluărilor din raportul anterior, pe fondul persistenţei dezechilibrelor şi vulnerabilităţilor interne, precum şi al amplificării tensiunilor geopolitice la nivel global, potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare din iunie 2026, publicat luni de Banca Naţională a României (BNR).

"Nivelul riscurilor la adresa stabilităţii financiare se menţine ridicat, similar evaluărilor din Raportul anterior, pe fondul dezechilibrelor şi vulnerabilităţilor persistente atât pe plan intern, cât şi la nivel global. Amplificarea conflictelor geopolitice, fragmentarea geoeconomică în creştere sau incertitudinile privind evoluţia preţurilor din sectorul energetic continuă să reprezinte factori de risc la adresa perspectivelor economice şi stabilităţii pieţelor financiare. În acest context, sectorul bancar românesc îşi păstrează rezilienţa, beneficiind de un nivel adecvat al capitalizării, al lichidităţii şi de politici prudente de gestionare a riscurilor, dar materializarea parţială a vulnerabilităţilor menţionate poate eroda această bază solidă, pe termen scurt şi mediu", se arată în raport.

Efectele blocajului din Strâmtoarea Ormuz

Potrivit raportului, conflictul din Orientul Mijlociu şi blocajele din Strâmtoarea Ormuz generează şocuri pe partea ofertei, cu efecte asupra economiei şi inflaţiei globale, în timp ce datoria publică ridicată şi deficitele fiscale mari amplifică riscul suveran şi reduc spaţiul pentru măsuri de sprijin. Totodată, evaluările încă ridicate de pe pieţele de capital menţin riscul unor noi corecţii abrupte ale activelor.

Deficitul bugetar

Referitor la deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, activitatea economică a continuat să evolueze într-un ritm modest în anul 2025, sub aşteptările formulate la începutul anului şi în uşoară decelerare faţă de anul precedent

"Deşi evoluţiile recente indică o atenuare a deficitului bugetar, ca urmare a procesului de consolidare fiscal-bugetară, ajustarea se realizează de la niveluri iniţiale deosebit de ridicate, iar riscurile legate de absorbţia fondurilor europene, în special a celor din programul PNRR, rămân semnificative", se mai precizează în raport.

Citiţi şi: Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal: Deficitele și instituțiile slabe frânează dezvoltarea României

În ceea ce priveşte riscul de nerambursare a creditelor contractate de sectorul neguvernamental, situaţia financiară a firmelor s-a deteriorat, însă rămâne în afara zonei de risc. "Vulnerabilităţile populaţiei se menţin la un nivel redus. Calitatea portofoliului de credite acordate de bănci populaţiei s-a îmbunătăţit, în timp ce tendinţa de deteriorare a continuat pe palierul companiilor nefinanciare", se mai arată în document.

Accentuare a incertitudinilor de natură politică şi geopolitică

Pe plan intern, riscurile la adresa stabilităţii financiare generate de dezechilibrele macroeconomice interne se menţin la un nivel semnificativ. Acestea au fost alimentate de accentuarea incertitudinilor de natură politică şi geopolitică, într-un context macroeconomic fragil, marcat de o creştere economică modestă şi de deficite gemene persistente, notează BNR.

"Deşi evoluţiile recente indică o relativă atenuare a deficitului bugetar, ca urmare a procesului de consolidare fiscal-bugetară, care contribuie şi la reducerea presiunilor asupra dezechilibrului extern, ajustarea se realizează de la niveluri iniţiale deosebit de ridicate, România consemnând cele mai ample deficite (fiscal şi de cont curent) din UE", mai arată documentul.

În termeni ESA, deficitul bugetar s-a situat la 7,9% din PIB în anul 2025, iar potrivit prognozei de primăvară 2026 a Comisiei Europene acesta este anticipat să se reducă la 6,2% din PIB în anul 2026, niveluri care evidenţiază persistenţa presiunilor asupra finanţelor publice. În plus, activitatea economică a continuat să evolueze într-un ritm modest în anul 2025, în uşoară decelerare faţă de anul precedent.