DCBusiness Actualitate Stiri Atenție unde vă parcați mașinile! Acţiune fără precedent în Bucureşti, până pe 25 martie

Atenție unde vă parcați mașinile! Acţiune fără precedent în Bucureşti, până pe 25 martie

Traficul este restricționat în mai multe zone din Bucureşti. Care este motivul
Primăria Sectorului 6 anunţă o acţiune de amploare privind parcarea neregulamentară.

Începând din seara aceasta și până pe 25 martie, Poliția Locală Sector 6 - Serviciul Circulație, alături de colegii de la Brigada Rutieră, demarează o amplă acțiune în sector, pentru asigurarea siguranței pietonilor și fluenței traficului rutier.

Astfel că șoferii mașinilor staționate neregulamentar, pe trecerile de pietoni, stații STB, scuaruri, spații verzi sau aflate pe locurile de parcare pentru persoanele cu handicap, vor fi notificați să le mute.

Altfel, vor fi ridicate.În cazul dubelor găsite parcate pe domeniul public somația va fi făcută printr-un sticker de atenționare, aplicat pe parbriz.

Consiliul Local a adoptat în ședința din 24 februarie o prevedere prin care autovehiculele cu dimensiuni mai mari de 2,30 metri lățime și 5,15 metri lungime nu mai mai pot fi parcate în parcarile publice sau de reșdință. Acțiunea polițiștilor se va desfășura în mai multe zone din sector, precum: - Bd. Iuliu Maniu (Piața Gorjului) – str. Apusului – Bd. Uverturii – str. Dezrobirii;- Str. Drumul Taberei, intersecție cu str. Brașov (Tricodava) – str. Târgul Neamț, informează Primăria Sectorului 6.

Citeşte şi: Inspectorii ANAF iau cu asalt sute de şcoli de şoferi din ţară

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, verifică modul în care reprezentanții legali ai școlilor de șoferi din întreaga țară au fiscalizat taxele de școlarizare încasate în perioada 2019-2021. În prezent sunt verificate 239 defirme cu activitate în acest domeniu și s-a constatat că în 24 decazuri s-a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 8,53 milioane lei, prin sustragerea de la plata TVA, a impozitului pe venitul microîntreprinderilor și a impozitului pe dividende, situații în care sunt sesizate parchetele competente pentru recuperarea prejudiciului.

De asemenea, inspectorii DGAF au constatat abateri pentru sancționarea cărora au dispus amenzi și confiscări în valoare de 231.792leișiauemis decizii de impunere pentru recuperarea a 11,94 milioane lei, reprezentând obligații fiscale datorate suplimentar identificate în timpul controalelor antifraudă.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.