Ajutor de stat pentru producția de biocombustibili. Anunţul Ministerului Energiei

energie-verde_05410900
Energie verde / Foto: Freepik
Ministerul Energiei a pus în consultare publică Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor în producția de biocombustibili.

Schema are un buget total estimat de 500 de milioane de euro, finanțare asigurată prin Fondul pentru modernizare, în cadrul Programului-cheie nr. 8: Combustibili alternativi – Sprijin pentru producția de biocombustibili/biocarburanți.

Citiţi şi: Guvernul taie în carne vie: cumulul pensiei cu salariul, limitat drastic

Schema vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producție pentru biocombustibili, realizați din materiile prime prevăzute în Anexa IX din Directiva (UE) 2018/2001, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru producția de bioetanol, SAF – Sustainable Aviation Fuel și HVO – Renewable Diesel.

Prin această schemă, Ministerul Energiei urmărește creșterea producției naționale de combustibili alternativi, reducerea dependenței de combustibilii fosili și susținerea investițiilor care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor.

Bugetul estimat al schemei este structurat astfel:

  • 100 de milioane de euro pentru capacități de producție de bioetanol, cu o capacitate minimă vizată de 50.000 tone/an;
  • 400 de milioane de euro pentru capacități de producție SAF + HVO, cu o capacitate minimă vizată de 20.000 tone/an SAF și 90.000 tone/an HVO.
    Ajutorul de stat se acordă sub formă de finanțare nerambursabilă, prin rambursarea cheltuielilor eligibile efectuate, în limita a maximum 70% din costurile eligibile ale fiecărui proiect.

Valoarea maximă a finanțării este de 50 de milioane de euro per întreprindere, pentru o instalație de bioetanol, și de 133,3 milioane de euro per întreprindere, pentru o instalație SAF + HVO.

Cum vor fi selectaţi beneficiarii

Beneficiarii vor fi selectați printr-o procedură de ofertare concurențială, pe baza unor criterii clare, transparente și nediscriminatorii. Un element central al evaluării va fi raportul dintre ajutorul de stat solicitat și capacitatea nou instalată de producție, astfel încât să fie încurajate proiectele eficiente, cu o contribuție proprie cât mai mare și cu un risc redus de supracompensare.

Schema se adresează operatorilor economici eligibili care propun investiții pe teritoriul României în noi capacități de producție de biocombustibili. Proiectele trebuie să respecte criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră prevăzute de legislația europeană aplicabilă, inclusiv Directiva (UE) 2018/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a fi eligibile, proiectele trebuie să vizeze capacități nou-instalate, să fie fezabile tehnic și economic, să aibă asigurată materia primă necesară producției și să respecte principiul DNSH – „a nu prejudicia în mod semnificativ” mediul. De asemenea, investițiile trebuie finalizate și puse în funcțiune în termen de maximum 48 de luni de la data acordării ajutorului de stat, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2030.

x close