EXCLUSIV Adrian Vasilescu (BNR): Momentul în care România a primit o lovitură ca un pumn în plex

adrian-vasilescu-2_47109600
Adrian Vasilescu, consultant de strategia al BNR, a vorbit în exclusivitate la interviurile DCNews DCBusiness despre situația economică din România cât și despre ceea ce poate face Banca Centală pentru a contracara consecințele crizei.

Adrian Vasilescu a explicat că România a intrat în anul 2017 într-un nou ciclu inflaționist, al cincilea din ultimii 50 de ani, inflație care a fost generată tot de cauze energetice. Astfel că perioada 2017-2019 a fost o repetiție pentru ceea ce se întâmplă acum, adică scumpirea energiei electrice.

”Acum inflația are o cauză generală, în 2017 a avut o cauză internă, generată de măsura neinspirată de ANRE care a făcut niște creșteri de prețuri la gaze naturale și energie electrică într-o perioadă în care pe plan extern se scumpeau petrolul și alimentele, s-au întâlnit cele două măsuri și au creat o criză care s-a prelungit până acum”, a explicat Adrian Vasilescu și a continuat: ”A urmat anul 2020, un an foarte interesant, am ajuns să avem cea mai bună poziție din UE în plan inflaționist. In ianuarie 2021 însă a început criza mondială a prețului, cauza fiind criza energetică, o lovitură care a fost pentru România ca un pumn în plex. A început în 2021, continuă în 2022 și nu probabil că nu vom scăpa de ea până prin 2024, chiar dacă în prima parte a anului viitor vom vedea o scădere a prețurilor”. 

”Învățăm lecții noi”, a mai afirmat Adrian Vasilescu, ”Toată lumea economică, se uită la  ratele dobânzilor băncilor centrale, la dobânda cheie. Ne înfruntăm cu situații speciale. Nu am avut cazuri care să determine coborârea ratei dobânzii de politică monetară cum a făcut Fed-ul, BCE sau Banca Japoniei până spre zero. Între ciclurile inflaționiste, România a avut un climat inflaționist care tot timpul stătea să explodeze. Așa că, dacă nu am avut inflație, am avut un climat inflaționist și din acest motiv nu am fost nici ca Fed-ul, nici ca BCE sau Banca Japoniei, să ducem dobânda spre zero”.

Inflația atacă tot: de la nivelul de trai, la puterea de cumpărare

Consultantul strategic al Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu, a vorbit pentru DCNews despre inflație, despre efectele ei devastatoare. 

”Inflația nu a fost niciodată o problemă teoretică. Desigur, există și încă se lucrează la multe studii în lume, pentru că inflația este un fenomen periculos. În primul rând, dezorganizează prețurile, atacă nivelul de trai, reduce puterea de cumpărare nu numai a monedelor, dar și puterea de cumpărare a salariilor, a veniturilor”, a spus Adrian Vasilescu. 

Prin urmare, a continuat el, acest fenomen care atacă bunăstarea este o preocupare pretutindeni în lume. Acum, lumea întreagă, din America până în Japonia trece printr-o foarte gravă inflație, un ciclu inflaționist foarte puternic. De această dată, a spus oficialul BNR, am importat această inflație din lume, am luat-o la noi, astfel că din ianuarie 2021 trăim, din nou, cu un ciclu inflaționist. 

Ce deosebire există între noi și lumea mare? Pentru că, dacă ne uităm la ce scriu americanii și ce scriu cei de la Banca Centrală Europeană, din zona euro, o să vedem că ei se raportează la două extreme. Citește mai mult AICI

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close