Senatul a vacantat, luni, mandatul de senator al lui Florin Jianu, după ce acesta a demisionat şi a revenit, din 20 octombrie, în fruntea Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi...
Deputatul PNL Mircea Fechet, fost ministru al Mediului, a anunţat, luni, depunerea unei iniţiative legislative potrivit căreia se extinde sistemul de garanţie-returnare şi la ambalajele de borş,...
FSNPPC se alătură protestului comun, organizat de cele patru Confederaţii Naţionale Sindicale - Cartel ALFA, FRĂŢIA, CSDR şi MERIDIAN, care va avea loc miercuri, 29.10.2025, începând cu ora...
Peste 30 de ferme din Germania au fost forţate să îşi sacrifice păsările în urma descoperii unor focare de gripă aviară, a anunţat duminică Institutul german pentru sănătate animală...
Un proiect de lege depus la Senat care ar urma să introducă reguli de „securitate cibernetică” pentru instalațiile de energie regenerabilă, a stârnit un val de reacții dure. Asociația...
Natalia Gavriliţă, membru al Comisiei de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a Republicii Moldova, a explicat în cadrul Aspen-GMF Bucharest Forum de ce moldovenii au ales un parcurs...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anuţat vineri, că va prezenta în viitoarea şedinţă a CSAT o radiografie a situaţiei actuale din sistemul energetic naţional, cu riscurile aferente, dar şi...
Ministrul Energiei ia în calcul modificarea sistemului de acordare a voucherelor pentru energie, după ce s-a constatat că numărul celor care au accesat platforma electronică dedicată este mai...
Pensia a fost, este și va fi un subiect de interes major în România, indiferent de perioada în care ne-am afla, de condițiile socio-economice, de contextul politic sau de modul de trai.