Activitatea Executorilor Judecătorești, reglementată de o nouă lege

documente_19308900
Foto: Freepik
Camera Deputaților din România a adoptat proiectul de lege inițiat de către Ministerul Justiției, care vizează modificarea și completarea Legii 188/2000 privind executorii judecătorești. Scopul principal al acestor modificări este perfecționarea cadrului legal privind organizarea profesiei de executor judecătoresc și ține cont, în primul rând, de rolul și locul acestora în sistemul judiciar.

Principalele aspecte reglementate și reformate prin acest proiect de lege includ:

Modificarea condițiilor privind numirea în funcția de executor judecătoresc pentru a asigura calitatea procedurilor de recrutare și selecție, în conformitate cu legislația Uniunii Europene.

Înființarea Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor Judecătorești, în cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, pentru a asigura perfecționarea activității de executare silită și pregătirea profesională inițială și continuă a executorilor judecătorești.

Modificarea dispozițiilor referitoare la suspendarea și încetarea funcției de executor judecătoresc, extinzând aria situațiilor în care ministrul justiției poate dispune aceste măsuri.

Organizarea și funcționarea organelor reprezentative ale profesiei, similare cu reglementările altor profesii juridice.

Sistematizarea dispozițiilor privind registrele la nivelul Uniunii pentru instituirea unor proceduri transparente.

Modificarea dispozițiilor privind atribuțiile, drepturile, obligațiile și incompatibilitățile executorilor judecătorești.

Consolidarea instituției răspunderii disciplinare, prin modificarea substanțială a prevederilor privind răspunderea și controlul activității executorilor judecătorești.

Proiectul de lege a fost elaborat pe baza propunerilor Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și a soluțiilor legislative propuse de Ministerul Justiției în urma constatării unor disfuncționalități în gestionarea activității desfășurate de executorii judecătorești. Legea a fost adoptată de Senat pe 6 martie 2023 și acum merge la promulgare.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close