Acţiunile Carbochim, Artego şi ale Fondului Proprietatea, cele mai bune evoluţii, miercuri, la BVB

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bursa de la București
Bursa de la București

Bursa de la Bucureşti a închis mixt şedinţa de tranzacţionare de miercuri.

Bursa de la Bucureşti a închis mixt şedinţa de miercuri, cu un rulaj de 33,29 milioane de lei (6,69 milioane de euro), din care 26,34 milioane de lei (5,29 milioane de euro) au reprezentat tranzacţiile cu acţiuni.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale OMV Petrom, cu tranzacţii de 5,21 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania, cu 4,79 milioane de lei, şi ale Fondului Proprietatea - 4,15 milioane de lei.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,16%, până la 17.479,72 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în coborâre cu 0,20%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere de 0,10%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 0,47%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat un avans de 0,02%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,11%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,33%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Carbochim (+2,33%), Artego (+1,95%) şi ale Fondului Proprietatea (+1,91%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca (-14,72%), Sinteza (-12,88%) şi Romcab (-4,17%).

***

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de miercuri în creştere, investitorii pariind că Rezerva Federală a SUA (Fed) va reduce dobânda de referinţă cu 0,50%, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,05%, ajungând la valoarea de 41.628,91 puncte, în creştere cu 22,70 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,13%, ajungând la valoarea de 5.641,68 puncte, în creştere cu 7,10 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,20%, ajungând la valoarea de 17.663,38 puncte, în creştere cu 35,30 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,64%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 8.256,84 puncte, în scădere cu 53,02 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,03%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 18.719,96 puncte, în scădere cu 6,12 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,30%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.465,31 puncte, în scădere cu 22,11 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Tokyo - Bursa japoneză a închis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,49%, pe fondul avansului companiilor exportatoare, în urma deprecierii yenului, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 36.380,17 puncte, în creştere cu 176,95 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Seul - Bursa din Coreea de Sud şi cea din Hong Kong au fost închise miercuri datorită celebrării unor sărbători publice, transmite Reuters.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,49%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 2.717,28 puncte, în creştere cu 13,19 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 0,03%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.592,42 puncte, în scădere cu un punct faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9752
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.5471
Diferența -0.0050
Zi precendentă 4.5521
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9752 RON
USD flag1 USD = 4.5471 RON
GBP flag1 GBP = 5.9437 RON
CHF flag1 CHF = 5.3043 RON
AUD flag1 AUD = 3.0630 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3028 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4240 RON
SEK flag1 SEK = 0.4378 RON
XAU flag1 XAU = 385.5996 RON
Monede Crypto
1 BTC = 284725.58RON
1 ETH = 11158.67RON
1 LTC = 293.79RON
1 XRP = 2.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.55%
6 luni: 5.59%
12 luni: 5.64%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17727.840.56%
BET-BK3322.290.46%
BET-EF952.040.58%
BET-FI61458.590.81%
BET-NG1247.390.21%
BET-TR39074.560.56%
BET-TRN37981.920.56%
BET-XT1525.940.53%
BET-XT-TR3306.330.53%
BET-XT-TRN3220.690.53%
BETAeRO961.90-0.44%
BETPlus2623.460.57%
RTL39317.470.52%

Opinii

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Mircea Coșea: ”Am intrat în capcana venitului mediu”, deși ”nu mai suntem săraci”

Profesorul de economie Mircea Coșea a oferit o...

Maria Junghiatu, partener în cadrul TPA România

Decontul precompletat P300 complică procesul de raportare fiscală

Specialiștii TPA România, companie care face...

Trebuie să existe priorități / FOTO: Freepik

România pierde totul! Mircea Coșea: ”Tot ce producem dăm la alții”. De ce

Profesorul de economie Mircea Coșea s-a aflat,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel