Zelenski: 9.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi în ultima săptămână - VIDEO

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Volodimir Zelenski: Dacă negocierile eșuează, asta ar însemna că acesta este Al Treilea Război Mondial
Volodimir Zelenski: Dacă negocierile eșuează, asta ar însemna că acesta este Al Treilea Război Mondial

Preşedintele Ucrainei le-a transmis un nou mesaj cetăţenilor, în plin război.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că aproape 9.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi în ultima săptămână. Zelenski şi-a exprimat satisfacţia în cursul nopţii de miercuri spre joi pentru că a zădărnicit planurile "perfide" ale Rusiei care i-a invadat ţara, declarându-se mândru de rezistenţa "eroică" a ucrainenilor, notează AFP.

"Suntem o naţiune care a dejucat planurile inamicului într-o săptămână. Planuri scrise de ani de zile: perfide, pline de ură pentru ţara noastră, poporul nostru", a spus Volodimir Zelenski într-un videoclip postat pe reţeaua Telegram.

Preşedintele ucrainean a spus că îi "admiră sincer pe locuitorii eroici" ai oraşelor care rezistă forţelor ruse şi înaintării acestora, în a şaptea zi a invaziei.

VIDEO:  

 

Ce a anunţat Moscova



La rândul său, Moscova a dezvăluit miercuri primul bilanţ al soldaţilor ruşi ucişi în ofensiva din Ucraina, anunţând moartea a 498 dintre soldaţii săi şi precizând că alţi 1.597 au fost răniţi acolo.

Pe Twitter, Volodimir Zelenski a informat că a vorbit la telefon cu premierul canadian Justin Trudeau şi că i-a mulţumit pentru sancţiunile luate împotriva Moscovei, îndemnându-l să rămână în contact.

Şeful statului ucrainean a a mai făcut cunoscut că a discutat cu omologul său kazah, Kasîm-Jomart Tokaev, un aliat al Moscovei, şi au convenit "să coopereze în probleme umanitare". 

 

Citeşte şi: Avertizare privind centrala de la Cernobîl: Se pot produce erori!

 

Personalul ucrainean care întreţine centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl suferă de foame, frig, epuizare şi prezintă un risc crescut de a comite erori sub controlul ocupanţilor militari ruşi. Soldaţii care îi păzesc sunt, de asemenea, lipsiţi de provizii şi caută hrană în satele din preajmă.

Centrala aflată la doar 16 kilometri de graniţa cu Belarus, a fost unul dintre primele locuri care au căzut în mâinile forţelor ruse, care au invadat Ucraina pe 24 februarie. Invadatorii au dezarmat rapid forţele de securitate ale centralei nucleare formate din 150 de soldaţi ai gărzii naţionale ucrainene. Nu au fost raportate decese.

În interiorul complexului sunt blocaţi 95 de lucrători care se aflau în schimbul de noapte la momentul sosirii ruşilor, personalul medical al Spitalului Orăşenesc Slavutych din apropiere, pompieri şi patru vizitatori. În total, aproximativ 300 de ucraineni sunt capturaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6373
Diferența -0.0013
Zi precendentă 4.6386
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.6373 RON
GBP flag1 GBP = 5.8018 RON
CHF flag1 CHF = 5.0832 RON
AUD flag1 AUD = 3.0320 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3966 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4261 RON
XAU flag1 XAU = 350.3208 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295973.49RON
1 ETH = 14439.81RON
1 LTC = 404.70RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17015.47 0.26%
BET-BK 3127.16 0.21%
BET-FI 60194.92 0.24%
BET-NG 1216.41 0.13%
BET-TR 35305.02 0.26%
BET-TRN 34491.29 0.26%
BET-XT 1448.74 0.21%
BET-XT-TR 2972.18 0.21%
BET-XT-TRN 2908.54 0.21%
BETAeRO 1057.65 -0.21%
BETPlus 2513.21 0.25%
RTL 37357.60 0.23%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel