Vladimir Putin spune că economia rusă a înregistrat o performanţă peste aşteptări în 2022, cu o contracţie de 2,5%

Antonia Popescu |
Data publicării:
Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru
Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat marţi că cel mai probabil economia rusă a înregistrat o contracţie de 2,5% în 2022, adăugând că aceasta performează mai bine decât se aşteptau majoritatea experţilor, transmite Reuters.

La o întâlnire cu mai mulţi oficiali de rang înalt, printre care ministrul Finanţelor şi guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Vladimir Putin a spus că trebuie stimulată creşterea salariilor reale.

"Dinamica s-a dovedit mai bună decât prognozau mulţi experţi. Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice, în perioada ianuarie-noiembrie 2022, Produsul Intern Brut al Rusiei a scăzut, însă doar cu 2,1%. Unii experţi din ţara noastră, ca să nu mai vorbim de cei din străinătate, prognozau un declin de 10%, 15% şi chiar 20%. Pentru întregul an 2022 ne aşteptăm la o scădere de 2,5%", a subliniat Putin.

Războiul din Ucraina şi barajul de sancţiuni occidentale care a urmat au dat peste cap unele sectoare ale economiei ruseşti, de exemplu marile bănci ruseşti nu au mai avut acces la reţeaua financiară SWIFT, diminuând accesul la tehnologie şi restricţionând capacitatea Rusiei de a-şi exporta petrolul şi gazele naturale.

Deşi Guvernul şi Banca Centrală au recunoscut că există dificultăţi, autorităţile de la Moscova susţin în continuare că economia rusă este rezistentă iar sancţiunile s-au întors împotriva Occidentului prin acea că au alimentat inflaţia şi creşterea preţurilor la energie.

Negrescu: Se apropie momentul care va arunca în aer sistemul de pensii din România. Riscăm ca economia să nu mai poată face faţă

Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit despre situația demografică a României, dar și despre cum va fi aruncat sistemul de pensii în aer peste câțiva ani.

"Situaţia demografică a României e ca o bombă cu ceas. Numărul românilor care muncesc a scăzut cu un milion de persoane, în ultimii 10 ani, iar perspectivele următorilor ani sunt îngrijorătoare.

Peste numai câţiva ani, peste 1,7 milioane de oameni vor ieşi la pensie, vorbim de generaţia decreţeilor, fapt care va arunca în aer sistemul de pensii din România.

În condiţiile în care populaţia inactivă va creşte puternic, vor trebui găsite soluţii de urgenţă, de la stimularea creării de locuri de muncă la eliminarea treptată a ajutoarelor sociale.

Riscăm ca, în orizontul următorilor 10 ani, România să devină un statul de asistaţi sociali, iar economia să nu mai facă faţă acestei situaţii.

Reducerea progresivă a ajutoarelor sociale, stimularea oamenilor să muncească, creşterea natalităţii şi susţinerea familiilor şi a întoarcerii în ţară a românilor sunt măsuri absolut esenţiale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0315
Diferența -0.0718
Zi precendentă 5.1033
USD
Azi 4.4631
Diferența -0.0932
Zi precendentă 4.5563
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0315 RON
USD flag1 USD = 4.4631 RON
GBP flag1 GBP = 5.9760 RON
CHF flag1 CHF = 5.3581 RON
AUD flag1 AUD = 2.8755 RON
DKK flag1 DKK = 0.6744 RON
CAD flag1 CAD = 3.2001 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4325 RON
SEK flag1 SEK = 0.4600 RON
XAU flag1 XAU = 464.9896 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473061.24RON
1 ETH = 11464.72RON
1 LTC = 436.18RON
1 XRP = 10.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17445.264.08%
BET-BK3286.653.66%
BET-EF951.824.04%
BET-FI59459.042.59%
BET-NG1250.133.39%
BET-TR39129.824.09%
BET-TRN37966.144.09%
BET-XT1489.983.80%
BET-XT-TR3276.003.81%
BET-XT-TRN3186.353.81%
BETAeRO826.524.48%
BETPlus2570.574.03%
RTL38956.124.03%

Comunicate de presa

Tractor pe câmp / FOTO: Freepik
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel