Vladimir Putin își întărește influența economică în Balcani

putin_umbrela_85038700
Vladimir Putin vizitează Serbia
Vladimir Putin, președintele Rusiei, va face în ianuarie o vizită oficială în Serbia, acolo unde va semna acorduri de colaborare ruso-sârbe în domeniul energetic, al infrastructurii și noilor tehnologii. Este posibilă și deschiderea unui centru nuclear în Serbia.

"Vizita preşedintelui (Putin) în Serbia este în curs de pregătire şi este planificată să aibă loc în ianuarie", a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția TASS. 

Anterior, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat că îl aşteaptă în vizită pe omologul său rus în vizită la Belgrad în 17 ianuarie. Întrevederea precedentă între cei doi lideri a avut loc Moscova, în 2 octombrie 2018. 

Citește și:

Vladimir Putin își face bombardier nou. Ce face cu cele vechi? VIDEO

Potrivit presei sârbe, în timpul vizitei preşedintelui rus este planificată semnarea a 20 de acorduri în diferite domenii. În centrul atenţiei se va afla realizarea unor proiecte comune în domeniul energeticii, infrastucturii şi noilor tehnologii. 

La rândul său vicepremierul rus Iuri Borisov a anunţat anterior că în timpul vizitei ar putea fi semnat şi un acord pentru înfiinţarea în Serbia a unui centru nuclear.

Serbia este principalul aliat al Rusiei în Balcani, relațiile apropiate dintre cele două state datând încă din secolul XIX.

Actualitate Vezi toate articolele
x close