Valoarea acestor tichete se majorează de luna viitoare

tichet-cultural_46722000
Tichete de valoare
Ministerul Finanțelor dorește majorarea valorii unor tichete.

Conform unui ordin care a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor, valoarea tichetelor culturale care se acordă lunar sau ocazional salariaților, se va majora.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, tichetele culturale sunt bilete de valoare acordate angajaţilor, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii de bunuri şi servicii culturale, cum ar fi: abonamente sau bilete la spectacole, concerte, muzee, festivaluri, târguri și expoziții, parcuri tematice, cărți,
manuale școlare, albume muzicale, filme etc. 

Valoarea acestor tichete, cu care angajații care le primesc pot achita contravaloarea bunurilor și serviciilor culturale, urmează să se majoreze la 20 de lei, de luna viitoare, se spune în ordinul de ministru. Acest lucru, înseamnă că valoarea tichetelor culturale va ajunge la 200 lei/lună și la 400 de lei pentru cele acordate ocazional.

Actuala valoare a tichetelor culturale este de 190 lei/lună și de 380 lei pentru cele acordate ocazional.

Valoarea propusă în ordin pentru tichetele culturale se va aplica în semestrul I și în primele două luni ale semestrului II, respectiv august și septembrie 2023.

Ținând cont de faptul că actualele valori ale tichetului cultural se aplică până la final de martie, noile valori vor intra în vigoare în luna aprilie 2023.

În anul 2018 a fost aprobată Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, act normativ prin care a fost unificată legislația în domeniul biletelor de valoare și a fost introdus un nou tip de bilet de valoare, și anume tichetul cultural. Astfel, biletele de valoare care pot fi acordate în baza legii sunt: tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă, tichete culturale și vouchere
de vacanță. 

După cum scrie în Legea 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, biletele culturale se pot acorda angajaților, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii bunurilor şi serviciilor culturale. Acestea pot fi:

- abonamente sau bilete la spectacole, concerte, proiecții cinematografice, muzee, festivaluri, târguri și expoziții, permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor;

- cărți, manuale școlare, albume muzicale, filme, în orice format.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close