Noi discuţii pe proiectul legii pensiilor

DCBusiness Team |
Data publicării:

Noua lege a pensiilor va fi prezentată sindicatelor şi patronatelor la Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social care se va desfăşura joi după-amiază la Palatul Victoria.

 "Noua lege a pensiilor va fi prezentată astăzi sindicatelor şi patronatelor în Consiliul Naţional Tripartit, astfel încât să respectăm calendarul pe care ni l-am propus pentru adoptarea şi punerea acestei legi în aplicare. Proiectul realizat de Ministerul Muncii se bazează pe principii sănătoase, care să asigure sustenabilitatea sistemului de pensii publice, dar şi venituri mai mari românilor. Este un proiect bun, care rezolvă, în primul rând, inechităţile din sistemul public de pensii şi care va duce la creşteri substanţiale a pensiilor. Acest proiect este rezultatul bunei guvernări, care împreună cu alte măsuri au dus la creşterea veniturilor pensionarilor', a anunţat, joi, premierul Viorica Dăncilă în deschiderea şedinţei de Guvern. Premierul a reaminitit că de la preluarea guvernării de către actuala coaliţie, pensiile au crescut în trei etape, de trei ori, ultima majorare aplicându-se începând cu 1 iulie 2018. 'Astfel, punctul de pensie a crescut cu 26%, mai exact de la 871,5 lei la 1.100 lei, iar pensia minimă garantată a crescut la 640 de lei', a declarat premierul.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 385661.52RON
1 ETH = 13102.59RON
1 LTC = 344.06RON
1 XRP = 8.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel