Tranziţia energetică. Şeful Saudi Aramco spune că sunt şanse mai mari ca Elvis să vorbească decât ca acest plan să funcţionez

elvis-car_12985700
Liderul Saudi Aramco: Tranziția energetică trebuie regândită, iar investițiile în combustibili fosili trebuie menținute, transmite Reuters.

Decidenții politici și directorii din sectorul energetic trebuie să-și reevalueze planurile de tranziție energetică și să renunțe la strategiile eșuate, a declarat luni CEO-ul gigantului petrolier de stat Saudi Aramco, Amin Nasser. Acesta a subliniat necesitatea continuării investițiilor în combustibili fosili pentru a satisface cererea globală.

Declarațiile șefului celei mai mari companii petroliere din lume vin într-un moment în care administrația președintelui Donald Trump urmărește maximizarea producției de petrol și gaze – o schimbare radicală față de politicile predecesorului său, Joe Biden, care a promovat legislația pentru accelerarea tranziției către surse regenerabile în cea mai mare economie a lumii.

În Europa, autoritățile au încetinit implementarea politicilor verzi și au amânat obiectivele din cauza creșterii costurilor energiei, pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina din 2022. În plus, marile companii petroliere europene au redus investițiile în tehnologii ecologice, considerându-le neprofitabile.

„Simțim din nou vântul istoriei în pânzele industriei noastre”

„Este momentul să încetăm să persistăm în greșeli”, a afirmat Nasser în cadrul conferinței CERAWeek de la Houston, unde s-au reunit liderii celor mai mari companii energetice din lume. Acesta a dat drept exemplu hidrogenul verde, o tehnologie susținută de politicile de tranziție energetică, dar care rămâne prea costisitoare pentru utilizare comercială pe scară largă.

„De fapt, sunt mai multe șanse ca Elvis să vorbească decât ca actualul plan să funcționeze”, a spus ironic Nasser.

 

Acesta a argumentat că noile surse de energie pot completa, dar nu pot înlocui combustibilii fosili, iar pentru a satisface cererea globală este necesară investiția în toate tipurile de energie.

„Strategia actuală de tranziție prematură către alternative imature s-a dovedit autodistructivă. Noile surse nu reușesc nici măcar să acopere creșterea cererii”, a adăugat el.

Nasser a mai subliniat că este nevoie de dereglementare și de mai multe stimulente pentru instituțiile financiare, astfel încât acestea să ofere „finanțare imparțială” și să sprijine investițiile în energie. În ultimii ani, multe bănci și fonduri de investiții și-au redus expunerea pe combustibili fosili, orientându-se către industrii sustenabile.

Saudi Aramco a investit anul trecut peste 50 de miliarde de dolari în proiecte de energie convențională și regenerabilă, a precizat CEO-ul companiei. De asemenea, Aramco își propune să dezvolte până la 12 gigawați de energie solară și eoliană până în 2030.

Anul trecut, Nasser a transmis un mesaj similar industriei energetice, îndemnând la „abandonarea fanteziei eliminării combustibililor fosili”.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close