Transportatorii, consultări la Palatul Victoria cu reprezentanţii Guvernului

1704982873original_sg-1_81787900
Joi au avut loc consultări între reprezentanții Cancelariei Prim-Ministrului și cei ai transportatorilor.

Reprezentanții Cancelariei Prim-ministrului au avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanți ai transportatorilor din toate zonele României.

Dialogul dintre cele două părți a vizat analizarea problemelor cu care se confruntă sectorul transportatorilor și a soluțiilor de rezolvare la situațiile punctuale ridicate în cadrul întâlnirii.

În urma consultărilor, s-a convenit că ministerele și instituțiile cu atribuții în rezolvarea aspectelor semnalate vor fi informate de către Cancelaria Prim-ministrului despre problemele ridicate, în vederea găsirii celor mai potrivite soluții.
Astfel, s-a agreat ca cel mai târziu până la sfârșitul săptămânii viitoare să fie stabilită o întâlnire de lucru între reprezentanții transportatorilor care au participat la consultările de la Guvern și cei ai Autorității de Supraveghere Financiară pentru a discuta aspectele semnalate în legătură cu Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) și a găsi soluții aplicabile la problematicile semnalate de transportatori.

La întâlnire au participat din partea Guvernului, Florin Spătaru, Ovidiu Gheorghe și Daniel Botănoiu, consilieri de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, iar din partea transportatorilor reprezentanți desemnați din toate zonele țării.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close