Germania ar urma să majoreze salariul minim pe economie până la 12,41 euro pe oră, începând cu data de 1 ianuarie 2024, conform unor noi recomandări care vin de la Comisia Salariului Minim, în...
Guvernul Greciei va majora de luna viitoare salariul minim, a treia creştere în mai mult de un an, a anunţat vineri premierul Kyriakos Mitsotakis, cu câteva luni înaintea încheierii mandatului...
Una din trei românce ar fi fericită cu un salariu net lunar de cel puţin 1.000 de euro, iar aproape o treime (32%) consideră că pragul de venit personal net lunar de la care s-ar simţi fericite...
Consiliul European a adoptat o recomandare care vizează combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale şi urmărirea unor niveluri ridicate de ocupare a forţei de muncă prin promovarea unui...
Guvernul a introdus recent, prin OUG 168/2022, o facilitate general aplicabilă în 2023 pentru angajații care primesc un salariu de bază brut de 3.000 de lei (adică nivelul minim stabilit prin...
Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit despre decizia guvernanților de a majora salariu minim brut pe economie, dar și ce impact ar avea asupra companiilor.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, marţi, că îşi doreşte ca de la 1 ianuarie să intre în vigoare noua variantă a salariului minim, cel mai probabil de 3.000 de lei, din care 200 de...
Directiva europeană nr. 2.041/2022, care a fost publicată azi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, prevede că toate guvernele blocului trebuie să stabilească până în luna noiembrie 2024...
Profesorul de economice, Mircea Coșea, trage un nou semnal de alarmă și avertizează că spre sfârșitul anului vor fi și mai multe falimente, șomajul va crește. Vom trăi ca acum 30 de ani,...
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit din nou despre un subiect de mare interes pentru români: salariul minim. Nu a trecut cu vederea nici problema pensiilor.
Guvernul din Cipru a anunţat miercuri decizia Consiliului de miniştri de a introduce, pentru prima dată în istoria ţării, un salariu minim naţional, care a fost stabilit la 940 euro pe lună,...
Salariul minim ar putea creşte de la 2.550 la 3.000 de lei brut pe lună din 2023, a anunțat recent liderul PSD, Marcel Ciolacu. Întrebarea este de un bani pentru o asemenea creștere.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat, la un post de televiziune cu cât va crește salariul minim, subliniind că această majorare este o certitudine.
Adrian Negrescu a vorbit despre pachetul social discutat de coaliție, mai exact voucherele catre cei cu venituri reduse, dar și propunerea de majorare a tichetelor de masă.
Este un lucru deja cunoscut: salariul minim a crescut de la 1 ianuarie 2022. Ceea ce poate nu se știe sau, de ce nu, se ignoră, sunt noile obligații pentru angajator ce derivă din această...
Deputaţii europeni au dat undă verde joi pentru începerea negocierilor cu Consiliul UE privind o directivă care va garanta tuturor lucrătorilor din Uniune un salariu minim corect şi adecvat....
Avem un premier desemnat, există o listă cu propuneri de miniștrii. Se pare că, în sfârșit, România are șanse să reintre într-o oarecare normalitate economică și socială după atâtea...
Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European a mai făcut un pas în direcția adoptării unui salariu minim la nivel european.
Marea Britanie va majora din aprilie 2022 cu 6,6% salariul minim pentru cei cu vârsta de 23 de ani şi peste, de la 8,91 lire sterline pe oră la 9,50 lire sterline (13,06 dolari) pe oră, a anunţat...
Numărul total de salariați din România, angajați cu carte de muncă, este de aproximativ 5,7 milioane de persoane, dintre care peste 1,2 milioane sunt angajați în sectorul public.
Salariul minim brut pe economie va creşte cu circa 10,9% de la 1 ianuarie 2022, până la 2.550 de lei, de la 2.300 de lei cât este în prezent, potrivit HG nr. 1.071 din 2021, publicată marți în...
Având în vedere că punctul-amendă, în baza căruia se stabilesc sancțiunile contravenționale rutiere, e calculat în raport cu valoarea salariului minim, care va fi majorat, amenzile rutiere...
Guvernul a adoptat majorarea salariului minim cu 10% în valoare netă, respectiv cu 138 de lei, începând de la 1 ianuarie 2022, iar impactul va fi asupra unui număr de aproximativ 1,97 milioane de...
În urma discuțiilor din cadrul Consiliului Tripartit Guvernul va majora salariul minim pe economie cu aproape 11%, ceea ce înseamnă o creștere netă de 10 procente.
Guvernul propune o creştere brută a salariului minim de aproape 11%, respectiv o creştere netă de 10%, de la 1 ianuarie 2022, şi o formulă de calcul care să fie aplicată începând cu aceeaşi...
Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim mai devreme de sfârşitul acestui an, având în vedere creşterile de preţuri, iar propunerile de majorare sunt între 8% şi 12%, a declarat,...
Câți salariați sunt în România și câți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim? Două informații de bază, pe care am dorit să le aflăm de la instituțiile din România, însă...
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat joi, la Oradea, că se gândeşte la o majorare semnificativă a salariului minim pe economie, care ar trebui, în mod normal, să...
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui a declarat, la DCNewsTV, că statul trebuie să reducă fiscalitatea în special pentru angajații pe salariul minim, care vor fi scutiti de taxe la stat.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui a arătat că o măsură de acest tip este necesară, acesta adăugând că mai toate țările europene au taxe foarte reduse pe salariile mici.
Neimpozitarea salariului minim ar putea fi o soluţie pentru păstrarea forţei de muncă în ţară, iar această măsură va începe la 1 ianuarie 2022 într-un sector privat, care ar putea fi...
Necesităţile stricte alimentare ale unei familii în Liban se ridică în prezent la costuri echivalând de cinci ori salariul minim, potrivit unui raport publicat miercuri, pe fondul unei inflaţii...
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat vineri, la Deva, că salariul minim pe economie este mic, însă acesta trebuie crescut într-un mod predictibil, pentru a putea fi...
Premierul Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, că România şi-a asumat un sistem pentru salariul minim transparent şi predictibil care să fie folosit în perioada următoare.
Raluca Turcan a anunțat că aproximativ 1,6 milioane de angajați din mediul privat au salariul minim pe economie pe cartea de muncă. Numărul acestora a crescut de cinci ori în ultimii cinci ani,...
Codul muncii urmează să fie modificat cu o prevedere prin care se dorește eliminarea disparităților salariale dar și să facă salariile mai atractive în România astfel încât lumea să nu...
Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că actul normativ privind creşterea salariului minim nu a fost adoptat în şedinţa de Guvern, acest lucru urmând să se întâmple săptămâna...
Guvernul intenţionează să elaboreze o lege care să reglementeze stabilirea salariului minim brut printr-o formulă de calcul bazată pe productivitatea muncii, indicele inflaţiei şi creşterea...
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) va propune, luni, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, creşterea salariului minim brut pe economie...
Premierul Ludovic Orban a transmis, în cadrul consultărilor pe care le-a avut luni cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că salariul minim brut pe ţară garantat...