Summit Putin-Zelenski. Care este poziţia Kremlinului

putin-zelenski_90071100
Varianta unui summit Putin - Zelenski pare tot mai îndepărtată. 

Moscova a respins, luni, ideea unui summit al preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, cerându-le puterilor occidentale să exercite presiuni asupra Administraţiei de la Kiev pentru avansarea negocierilor.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat în mai multe rânduri că vrea o întrevedere directă cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru oprirea conflictului militar.

Însă Kremlinul a transmis luni că, deocamdată, nu se pune problema unui summit Rusia-Ucraina. "Nu există nimic stabilit clar, niciun acord care să poată fi definitivat", a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia Interfax şi de publicaţia Der Spiegel.

Dmitri Peskov a subliniat că este necesară avansarea negocierilor. "Cei care au această posibilitate trebuie să îşi folosească influenţa asupra Kievului pentru ca negociatorii ucraineni să aibă o atitudine constructivă la negocieri", a insistat Dmitri Peskov.

Israelul şi Turcia s-au implicat activ în eforturile de mediere între Rusia şi Ucraina. Duminică, un oficial guvernamental turc a afirmat că Vladimir Putin nu este pregătit deocamdată pentru o întâlnire cu Volodimir Zelenski. "Preşedintele Zelenski este pregătit pentru o întâlnire, dar Putin crede că deocamdată poziţiile celor două părţi nu sunt suficient de apropiate pentru discuţii la acest nivel", a declarat Ibrahim Kalin, unul dintre consilierii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, citat de publicaţiile The New York Times şi The Times of Israel, citează Mediafax.

Citeşte şi: Ruşii, LOVIŢI cu propriile arme de forţele ucrainene. Ce se întâmplă într-un loc SECRET din Kiev

Armament rusesc pentru forţele ucrainene, reciclat într-un loc secret din Kiev. Zgomotul de rachete lansate de la distanţă sparge liniştea unei dimineţi altminteri liniştite la Kiev, relatează CNN într-un reportaj difuzat luni.

'Noi suntem, atacăm poziţii ruse aproape de Hostomel', spune un soldat ucrainean, în timp ce tirurile trag în ritm sincronizat.

În acest caz particular, rachetele pe care armata ucraineană le foloseşte pentru a ţinti trupele invadatoare ale Moscovei sunt de fapt ruseşti.

'Noaptea trecută noi am trimis forţelor armate ucrainene 24 de rachete Uragan care trebuiau să ajungă aici ca să zboare deasupra oraşelor noastre', spune Iuri Golodov, comandant adjunct al uneia din Forţele teritoriale ucrainene şi militar în retragere al marinei ucrainene. Citeşte mai departe aici

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close