Stimulentul de inserţie pentru creşterea copilului. ANPIS, informaţiile zilei

DCBusiness Team |
Data publicării:
Familie. Foto: Pexels.com
Familie. Foto: Pexels.com

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) vine cu noi informaţii despre stimulentul de inserţie.

Stimulentele de inserţie pentru creşterea copilului plătite în luna iunie 2023 au totalizat 67,1 milioane de lei, suma medie acordată fiind de 778,32 lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

În luna iunie, erau înregistraţi 86.222 de beneficiari ai stimulentului de inserţie pentru creşterea copilului, cei mai mulţi fiind în Bucureşti - 12.180 şi în judeţele Cluj - 4.200, Timiş - 4.072 şi Iaşi - 3.740.

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite în luna iunie (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţul Botoşani - 925,29 lei, iar cea mai mică în Bucureşti - 692,77 lei.

Stimulentul de inserţie se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Pot beneficia de stimulent de inserţie persoanele care îndeplinesc condiţiile de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului (au realizat venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit, ori s-au aflat în perioade asimilate, pentru perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului sau, după caz, a datei în care s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela) şi realizează venituri supuse impozitului pe venit până la vârsta de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, obţin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de inserţie, după cum urmează: în cuantum de 1.500 lei, dacă obţin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilităţi. Cuantumul de 1.500 lei se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi; în cuantum de 650 lei dacă obţin venituri după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilităţi.

Persoanele care au finalizat concediul pentru creşterea copiilor şi obţin venituri supuse impozitului beneficiază de stimulentul de inserţie în cuantum de 650 lei după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu dizabilităţi.

În situaţia persoanei îndreptăţite care beneficiază de stimulentul de inserţie în cuantum de 650 lei, al cărei copil este încadrat în grad de handicap după împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, stimulentul de inserţie se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani. În această situaţie prelungirea perioadei de acordare a stimulentului de inserţie se face în baza unei noi cereri completate de persoana îndreptăţită şi a copiei după certificatul de încadrare în grad de handicap. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0974
Diferența 0.0018
Zi precendentă 5.0956
USD
Azi 4.3327
Diferența 0.0111
Zi precendentă 4.3216
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0974 RON
USD flag1 USD = 4.3327 RON
GBP flag1 GBP = 5.8393 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0579 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1659 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4523 RON
SEK flag1 SEK = 0.4776 RON
XAU flag1 XAU = 700.9567 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296239.05RON
1 ETH = 8586.37RON
1 LTC = 238.60RON
1 XRP = 6.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET29193.910.74%
BET-BK5810.970.76%
BET-EF1573.930.77%
BET-FI111563.050.74%
BET-NG2101.590.71%
BET-TR68364.980.74%
BET-TRN66038.860.74%
BET-XT2532.540.79%
BET-XT-TR5797.400.79%
BET-XT-TRN5615.380.79%
BETAeRO1029.590.54%
BETPlus4227.020.73%
RTL65652.190.70%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel