Pensionare mai devreme cu doi ani. Lista localităților se extinde din nou

Matei Ion / 06 Martie 2023, 09:11
Pensionare mai devreme cu doi ani fără penalizare pentru orașele poluate
Pensionare mai devreme cu doi ani fără penalizare pentru orașele poluate

Legislația permite ca cei care locuiesc timp de 30 de ani în localități cu un grad mare de poluare se pot pensiona mai devreme cu 2 ani fără penalități.

Lista acestor localități este actualizată din timp în timp astfel că la ora actuală pe masa de lucru a senatorilor se află o nouă modificare.

În expunerea de motive a modificării se spune că Baia Mare şi localităţile din jurul municipiului au înregistrat un nivel de poluare extrem de ridicat, până după Revoluţie, când sectorul economic a suferit modificări majore. Industria metalurgică, venită ca o urmare firească a activităţii intense de minerit din zonă, alături de lipsa acută de interes pentru protecţia mediului din partea autorităţilor din perioada comunistă, au făcut ca poluarea din zonă să atingă cote de neimaginat astfel că în anul 2010 concentraţia de plumb din aer depăşea cu mult valoarea limită admisă.

Unul din cei doi mari poluatori din zonă, combinatul Phoenix, producea anual, 40 de mii de tone de cupru, 120 de tone de argint şi 12 tone de aur.

Conform Legii 263/2010, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în Baia Mare şi au fost afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase, dar şi pe o rază de 8 km în jurul municipiului, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).

Inițiatorii modificării spune că de fapt au fost mult mai multe zone afectate de poluare, printre acestea numărându-se localităţile Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului, Copalnic Mănăştur.

În documentul citat se spune că studiile efectuate în aceste zone arată că speranţa de viaţă este cu 6 - 10 ani mai scăzută decât media naţională.

În concluzie, inițiatorii afirmă că și cetățenii localităţilor menţionate mai sus ar trebui sa beneficieze de prevederile articolului 65, aliniatul 5 din Legea 263/2010, dat fiind faptul ca aceştia au trăit într-o zona poluata pentru foarte mulţi ani.

Lista actualizată a localităților

Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Tâmăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram lancu, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, Băiţa din judeţul Bihor, Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov, Brăila, Tichileşti şi Chişcani din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, lara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, loneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari. Turburea, Turceni şi Urdari din judeţul Gorj, Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş din judeţul Harghita, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Borşa, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, Grinţieş şi Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Broşteni, Crucea, lacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Domei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără  penalizarea prevăzută la alin. (4).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9491
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9485
USD
Azi 4.5463
Diferența -0.0082
Zi precendentă 4.5545
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 31-03-2023
EUR flag1 EUR = 4.9491 RON
USD flag1 USD = 4.5463 RON
GBP flag1 GBP = 5.6256 RON
CHF flag1 CHF = 4.9573 RON
AUD flag1 AUD = 3.0446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6645 RON
CAD flag1 CAD = 3.3557 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0341 RON
NOK flag1 NOK = 0.4359 RON
SEK flag1 SEK = 0.4390 RON
XAU flag1 XAU = 289.4390 RON
Monede Crypto
1 BTC = 129003.22RON
1 ETH = 8311.14RON
1 LTC = 406.71RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.98% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.85%
6 luni: 7.19%
12 luni: 7.55%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12111.50 0.58%
BET-BK 2293.13 0.49%
BET-FI 50303.71 0.62%
BET-NG 919.25 1.76%
BET-TR 23561.08 0.58%
BET-TRN 23443.15 0.58%
BET-XT 1054.53 0.71%
BET-XT-TR 2038.83 0.71%
BET-XT-TRN 2029.30 0.71%
BETAeRO 883.02 0.07%
BETPlus 1809.07 0.52%
RTL 26906.35 0.20%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Mircea Coşea: China, între dorința și putința de a schimba ordinea mondială

După vizita președintelui Republicii...

Mircea Coșea
Care sunt marile pericole ale acestui an

Oamenii de afaceri prognozează o stagnare a economiei româneşti în 2023

Economia românească va stagna în acest an, în...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0