Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a stagnat în luna aprilie la 2,2%, uşor peste estimările analiştilor care mizau pe o scădere până la 2,1%.
Pe de altă parte, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut până la 2,7% în luna aprilie, de la un nivel de 2,4% în luna martie.
Potrivit Eurostat, preţurile la energie în zona euro au înregistrat o scădere de 3,5% în ritm anual, în luna aprilie. În schimb, preţurile la servicii au înregistrat o creştere de 3,9%, iar preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 3%.
Estimarea publicată vineri de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 19 mai.
Tot vineri, Eurostat a dat publicităţii o serie de date care arată că rata şomajului în zona euro a stagnat în luna martie la 6,2% din populaţia activă. Situaţia este similară în Uniunea Europeană, unde rata şomajului a rămas stabilă la 5,8%, cel mai mic nivel din istorie.
În cifre absolute, 12,9 milioane de persoane din UE erau în şomaj în luna martie, dintre care 10,8 milioane în ţările care fac parte din zona euro. În rândul statelor membre, cele mai scăzute rate ale şomajului au fost înregistrate în Cehia (2,6%) şi Polonia (2,7%). La polul opus, cele mai ridicate rate ale şomajului se înregistrează în Spania (10,9%), Finlanda (9,1%) şi Grecia (9%).
În România, datele Eurostat arată că rata şomajului a scăzut până la 5,5% în luna martie 2025, de la un nivel de 5,6% în luna februarie.
Criteriul utilizat de Eurostat pentru a defini şomajul este cel al Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Şomerii, conform definiţiei BIM, sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.