Revocare la vârful SAPE: Bogdan Stănescu și Luiza Marian demiși din Directorat. Sorin Chiriță preia conducerea executivă interimară a companiei (Surse)

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Potrivit unor surse, la data de 30 aprilie 2025, Consiliul de Supraveghere al Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) a decis revocarea din funcție a membrilor Directoratului: Bogdan Stănescu, care a ocupat funcția de președinte al Directoratului din septembrie 2018, și Luiza Marian, membru al Directoratului din aceeași perioadă.

Decizia a fost luată în urma constatărilor Curții de Conturi, care a identificat un prejudiciu semnificativ adus companiei, în legătură cu o donație de măști de protecție realizată în perioada pandemiei COVID-19. Potrivit raportului, acțiunea de donare a fost efectuată în absența unei fundamentări legale clare și fără respectarea procedurilor obligatorii de aprobare, ceea ce a condus la concluzia unui act de gestiune defectuoasă, cu impact financiar negativ asupra patrimoniului SAPE.

În urma acestor revocări, conducerea executivă a companiei este asigurată, în regim interimar, de Sorin Chiriță – singurul membru rămas în funcție al Directoratului. Desemnat recent printr-o procedură de selecție desfășurată în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Sorin Chiriță este cunoscut pentru experiența în administrația publică, investiții strategice și management instituțional. Fost city manager al Capitalei, Chiriță are un parcurs profesional marcat de proiecte europene complexe în domeniul dezvoltării instituționale. În contextul actual, Chiriță va coordona activitatea companiei până la completarea Directoratului cu doi membri interimari.

Această perioadă de tranziție este tratată cu maximă responsabilitate, sub semnul consolidării procedurilor. SAPE își reafirmă angajamentul față de principiile de legalitate, transparență și eficiență, consolidându-și rolul în sectorul energetic românesc. 

Compania îsi propune să întărească standardele de guvernanță corporativă și să continue implementarea obiectivelor strategice ale în domeniul energiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0904
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0898
USD
Azi 4.3406
Diferența -0.0087
Zi precendentă 4.3493
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0904 RON
USD flag1 USD = 4.3406 RON
GBP flag1 GBP = 5.8057 RON
CHF flag1 CHF = 5.4586 RON
AUD flag1 AUD = 2.8925 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4294 RON
SEK flag1 SEK = 0.4675 RON
XAU flag1 XAU = 604.2300 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391386.00RON
1 ETH = 13509.25RON
1 LTC = 351.72RON
1 XRP = 8.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23939.66-0.04%
BET-BK4741.25-0.02%
BET-EF1303.80-0.08%
BET-FI92985.450.47%
BET-NG1765.320.01%
BET-TR56058.19-0.04%
BET-TRN54151.08-0.04%
BET-XT2071.75-0.02%
BET-XT-TR4742.34-0.02%
BET-XT-TRN4593.48-0.02%
BETAeRO927.47-0.36%
BETPlus3482.09-0.01%
RTL53872.24-0.07%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel