Romgaz a devenit membru asociat al ARIR - Asociaţia Română pentru Relaţia cu Investitorii

DCBusiness Team |
Data publicării:

Asociația Română pentru Relația cu Investitorii, promotorul conceptului de Investor Relations (IR), anunță că ROMGAZ, cel mai mare producător și furnizor de gaze naturale din România, devine Membru Asociat al ARIR. 

Cu o istorie de peste 100 de ani și o prezență puternică în piața energiei, ROMGAZ este o companie de referință la nivel național, listată la Bursa de Valori București din 2013. Compania a obținut scor maxim la evaluarea VEKTOR by ARIR 2023 pentru al doilea an consecutiv.

 

Răzvan POPESCU, Director General, ROMGAZ: „ROMGAZ a avut întotdeauna o viziune solidă asupra dezvoltării durabile și a creșterii constante, iar intrarea noastră în comunitatea ARIR vine ca un nou pas în angajamentul nostru față de transparență, guvernanță corporativă și comunicare cu investitorii. Suntem conștienți de importanța unei comunicări deschise și eficiente cu acționarii noștri și cu piețele în care activăm în general și considerăm că ARIR este platforma care are instrumentele necesare pentru a ne consolida și mai mult aceste principii.”

Daniela Maior (Șerban), Președinte și Co-fondator ARIR: „Ne bucurăm să anunțăm că încă o companie din indicele BET se alătură comunității ARIR. Această asociere este semnificativă întrucât aproape toate companiile din indicele BET sunt acum membre ARIR. Implicarea și reprezentativitatea celor mai lichide companii listate la Bursa de Valori București sunt aspecte care ne încurajează să rămânem o comunitate activă, implicată în urmărirea noutăților legislative ce influențează companiile listate, precum și inițiativelor de dezvoltare a pieței de capital.”

 

Acțiunile emise de ROMGAZ sunt tranzacționate pe Piața Principală a Bursei de Valori București din data de 12 noiembrie 2013. Totodată, acțiunile companiei sunt suport pentru certificate globale de depozit (GDR-uri) emise de The Bank of New York Mellon, GDR-uri care se tranzacționează pe Bursa de Valori de la Londra (simbol SNGR).

Acțiunile ROMGAZ fac parte din componența indicelui de referință BET, care acum cuprinde cele mai tranzacționate 20 de companii de la bursa locală, precum și din indicii BET-XT, BET-BK respectiv BET-NG. În plus, acțiunile ROMGAZ sunt incluse în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index), dedicați piețelor de frontieră.

Membrii ARIR sunt printre cele mai mari companii din România, ce au în comun obiectivul de a implementa cele mai bune practici de transparență, comunicare cu investitorii și guvernanță corporativă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0919
Diferența -0.0001
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3707
Diferența 0.0066
Zi precendentă 4.3641
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0919 RON
USD flag1 USD = 4.3707 RON
GBP flag1 GBP = 5.8310 RON
CHF flag1 CHF = 5.4427 RON
AUD flag1 AUD = 2.9001 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1343 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4322 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 593.4969 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391678.18RON
1 ETH = 13265.86RON
1 LTC = 352.32RON
1 XRP = 8.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23535.41-0.02%
BET-BK4642.260.15%
BET-EF1283.31-0.11%
BET-FI91587.570.48%
BET-NG1741.17-0.10%
BET-TR55113.14-0.02%
BET-TRN53238.04-0.02%
BET-XT2038.210.03%
BET-XT-TR4665.590.03%
BET-XT-TRN4519.140.03%
BETAeRO924.820.45%
BETPlus3425.10-0.01%
RTL52998.830.01%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel