România primeşte 31,5 miliarde euro de la UE. Ce programe vor fi finanţate

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

CE: 31,5 miliarde euro pentru coeziunea economică, socială şi teritorială, competitivitatea şi tranziţia verde şi digitală a României.

România va primi în total 31,5 miliarde euro din partea politicii de coeziune în perioada 2021-2027, în cadrul acordului său de parteneriat cu Comisia pentru promovarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale a regiunilor sale, precum şi a tranziţiei sale verzi şi digitale, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar publicat luni.

Astfel, se vor acorda 4,33 miliarde euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) pentru sprijinirea transformării economice inovatoare şi inteligente a României. Fondurile vor contribui la creşterea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) şi vor sprijini cercetarea şi inovarea, în special prin colaborarea dintre întreprinderi şi universităţi. Vor fi sprijinite, de asemenea, întreprinderile inovatoare şi activităţile inovatoare din cadrul IMM-urilor tradiţionale. În plus, UE va investi în digitalizarea întreprinderilor şi în dezvoltarea unor servicii publice digitale inovatoare, dar şi în îmbunătăţirea competenţelor digitale ale populaţiei, în special ale elevilor şi profesorilor.

De asemenea, se vor realiza investiţii în valoare de 6,75 miliarde euro din FEDR şi din Fondul de coeziune în tranziţia verde, în special în sectoare precum energia verde, reducerea emisiilor de carbon, infrastructura de mediu, conservarea biodiversităţii, crearea de spaţii verzi, gestionarea riscurilor şi măsuri de mobilitate urbană durabilă. Dintre acestea, 2,3 miliarde euro vor fi alocate pentru îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirilor rezidenţiale şi publice şi pentru dezvoltarea surselor regenerabile de energie şi a sistemelor energetice inteligente. Astfel se vor reduce consumul de energie şi emisiile de carbon şi va fi sprijinită decarbonizarea sectorului energetic.

Alte 2,34 miliarde euro vor sprijini sectorul apei şi al apelor reziduale, precum şi îmbunătăţirea economiei circulare, cu accent pe deşeuri, reutilizare şi reciclare.

O sumă de 2,14 miliarde euro din Fondul pentru o tranziţie justă (FTJ) va fi destinată atenuării impactului social şi economic al tranziţiei verzi către o economie neutră din punct de vedere climatic. Acest fond va fi direcţionat către regiunile româneşti cele mai afectate de eliminarea treptată a cărbunelui şi a lignitului şi se va axa pe transformarea industriilor energointensive.

Pentru modernizarea sistemului de sănătate, vor fi realizate investiţii în valoare de 2,3 miliarde euro pentru asigurarea accesului cetăţenilor la sănătate şi pentru îmbunătăţirea calităţii, a eficacităţii şi a rezilienţei sectorului medical. De asemenea, fondurile vor viza grupurile vulnerabile, contribuind la reducerea inegalităţilor.

În domeniul transportului durabil, se vor acorda 7,2 miliarde euro din Fondul de coeziune şi din FEDR pentru dezvoltarea unor mijloace de transport multimodale şi mai durabile. Se va acorda o atenţie deosebită trenurilor şi căilor ferate, dar şi extinderii transportului public durabil din oraşe. Investiţiile în reţelele transeuropene de transport (TEN-T) vor îmbunătăţi legăturile cu regiunile periferice de dincolo de Carpaţi şi vor facilita accesul la centrele industriale, contribuind astfel la creşterea economică şi la mobilitatea forţei de muncă, se subliniază în comunicat.

Pentru ocuparea forţei de muncă, competenţe şi combaterea sărăciei se vor aloca 7,3 miliarde euro din Fondul social european Plus (FSE+) pentru îmbunătăţirea accesului la piaţa muncii, cu un accent special pe scăderea ratei şomajului în rândul tinerilor, pe o educaţie de calitate şi favorabilă incluziunii, pe dezvoltarea de noi competenţe şi pe formare. FSE+ va contribui la modernizarea Serviciului public de ocupare a forţei de muncă din România şi va promova incluziunea socială, accesibilitatea şi eficacitatea serviciilor publice.

De asemenea, se vor aloca 3,5 miliarde euro pentru dezvoltarea antreprenoriatului social şi pentru sprijinirea consolidării capacităţilor în rândul partenerilor sociali şi al organizaţiilor societăţii civile. Fondul va îmbunătăţi accesul la educaţia şi îngrijirea copiilor preşcolari, reducând rata de părăsire timpurie a şcolii. Va fi, de asemenea, îmbunătăţită relevanţa a educaţiei şi formării profesionale (EFP) şi a învăţământului terţiar pentru piaţa muncii.

Pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor şi a deprivării materiale se vor aloca 3,3 miliarde euro. Fondurile vor îmbunătăţi accesul la serviciile sociale şi calitatea acestora şi vor dezvolta servicii sociale, educaţionale şi medicale integrate în 2.000 de comunităţi rurale.

Pentru un pescuit durabil, Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură (FEAMPA) va investi 162,5 milioane euro în pescuitul şi acvacultura durabile, în conservarea resurselor biologice acvatice din Marea Neagră şi în aplicarea activităţilor de control al pescuitului. Fondul va sprijini, de asemenea, un sector durabil al acvaculturii şi al prelucrării, diversificând comunităţile locale de pescuit şi acvacultură şi contribuind la modernizarea mult aşteptată a infrastructurii de pescuit din Marea Neagră.

"Investiţiile realizate în cadrul politicii de coeziune vor aborda domenii de interes major pentru români. O planificare şi o implementare eficace ale programelor aflate în curs de finalizare vor facilita dezvoltarea inovării şi a digitalizării, implementarea unor servicii medicale şi sociale de calitate, precum şi asigurarea unor oportunităţi de educaţie şi formare şi a unor transporturi sigure şi curate, contribuind, în general, la crearea unei economii mai competitive. Finanţarea politicii de coeziune va îmbunătăţi calitatea vieţii din România şi va garanta că nimeni nu este lăsat în urmă", a declarat Comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.

Acordul de parteneriat cu România acoperă finanţarea politicii de coeziune (FEDR, FSE+ şi Fondul de coeziune), FTJ şi FEAMPA. Acordul de parteneriat pregăteşte terenul pentru implementarea investiţiilor aferente pe teren, vizând 8 programe regionale şi 9 programe naţionale.

Comisia a adoptat, de asemenea, primul program de cooperare transfrontalieră din cadrul Instrumentului de asistenţă pentru preaderare - FEDR între un stat membru şi o ţară candidată, şi anume "Programul Interreg IPA România-Serbia", în valoare de 74 de milioane euro. Programul include trei judeţe din România (Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş) şi şase districte Serbia. Programul de cooperare va finanţa, printre altele, investiţii în măsuri de eficienţă energetică legate de infrastructura publică, soluţii pentru energia din surse regenerabile (eoliană, solară, geotermală), refacerea zonelor naturale (de exemplu, păduri, maluri ale râurilor) pentru a preveni inundaţiile şi alunecările de teren sau soluţii informatice comune care vor facilita educaţia şi formarea online, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300065.98RON
1 ETH = 14672.40RON
1 LTC = 392.29RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel