"România este în faliment!" Mircea Coșea despre asigurările de sănătate: Ar putea să nu funcționeze deloc

DCBusiness Team |
Data publicării:
Pacient în spital
Pacient în spital

Prof. Mircea Coșea a declarat că "România este în faliment!" "Avem o categorie a populației care își permite, în baza unor idei preconceute că se tratează mai bine în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!"

"Am avut plăcere enormă să cred că sunt în altă țară. Discuțiile au fost atât de elevate, constructive, inovatoare, încât am crezut că suntem în situația în care putem să luăm aceste idei ca o platformă pentru schimbare. Dar nu este!

Este pentru mine o mare performanță că în România de azi, sistemul de asigurări de stat funcționează așa cum funcționează. Ar putea să nu funcționeze deloc, pentru că statul român este în faliment. Este un lucru declarat la nivel înalt, nu am descoperit eu.

Însăși consilierul onorific al domnului prim-ministru a declarat public că suntem în faliment. Lucrul ăsta este vizibil dacă ne uităm la faptul că încă nu avem pus în aplicare sistemul nou să măsuri care să acopere o parte din deficitul bugetar.

Toate ideile spuse azi sunt extraordinare, dar lipsește baza aplicării lor, care este venitul populației. Tezaurul pe care din punct de vedere monetar îl are populația, când va trece la alte produse decât cele uzuale și primitive", a declarat Mircea Coșea, în exclusivitate pentru DC Medical și DC News, în cadrul dezbaterii "Asigurările complementare, soluția ca pacientul român să fie pacient european în România".

Citește tot materialul pe DCMedical

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0905
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0905
USD
Azi 4.3557
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3557
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0905 RON
USD flag1 USD = 4.3557 RON
GBP flag1 GBP = 5.8633 RON
CHF flag1 CHF = 5.4781 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1637 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4317 RON
SEK flag1 SEK = 0.4724 RON
XAU flag1 XAU = 621.3365 RON
Monede Crypto
1 BTC = 395445.71RON
1 ETH = 13672.94RON
1 LTC = 353.36RON
1 XRP = 9.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24890.351.85%
BET-BK4938.512.21%
BET-EF1349.361.55%
BET-FI91369.200.83%
BET-NG1830.122.02%
BET-TR58287.121.85%
BET-TRN56303.901.85%
BET-XT2146.011.77%
BET-XT-TR4912.571.77%
BET-XT-TRN4758.321.77%
BETAeRO939.241.63%
BETPlus3614.861.78%
RTL56053.821.83%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel