România a primit o primă tranşă din ajutorul UE pentru cazarea şi masa refugiaţilor din Ucraina

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Anunţul a fost făcut de către premierul Nicolae Ciucă. 

România a primit o primă tranşă din ajutorul acordat de Uniunea Europeană pentru decontarea cheltuielilor efectuate cu cazarea şi masa refugiaţilor din Ucraina, a declarat, miercuri, la Suceava premierul Nicolae Ciucă.

"Prima sumă de bani de la Uniunea Europeană a ajuns în ţară. Este vorba de 39,1 milioane de euro. Banii respectivi sunt gestionaţi de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Coordonarea întregii activităţi de rambursare a banilor cheltuiţi la nivelul autorităţilor locale pentru ceea ce înseamnă gestionarea refugiaţilor în România se face prin DSU", a afirmat Ciucă.

Prim-ministrul a subliniat că, până în prezent, România a primit peste două milioane de refugiaţi ucraineni, dintre care aproximativ 85.000 au decis să rămână pe teritoriul ţării noastre.

"Avem deja peste două milioane de cetăţeni ucraineni care au intrat în ţara noastră. Avem 84.000-85.000 care au decis să rămână pe teritoriul naţional. Aproximativ jumătate, 38.000, sunt copii. Aproximativ acelaşi număr sunt femei, iar 6.000 - bărbaţi. Este clar că pe măsură ce fondurile vin de la UE, ele vor acoperi sumele cheltuite de la bugetul de stat, iar de la Guvern, pe baza cererilor venite de la autorităţile locale, banii merg în sprijinul autorităţilor", a adăugat Ciucă. 

 

Aurescu a transmis, prin ambasadorul Prokopchuk, un mesaj ferm de solidaritate cu Ucraina

 

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis, miercuri, un mesaj ferm de solidaritate cu poporul ucrainean, prin ambasadorul agreat al acestei ţări la Bucureşti, Ihor Prokopchuk.

Potrivit unui comunicat al MAE, Bogdan Aurescu l-a primit miercuri pe Ihor Prokopchuk, cu ocazia Zilei Independenţei Ucrainei, aniversată la 24 august, care coincide în acest an cu împlinirea a şase luni de la declanşarea războiului ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022.

Ministrul l-a felicitat pe diplomatul ucrainean cu ocazia Zilei Independenţei Ucrainei, a transmis condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti cauzate de agresiune şi a reiterat convingerea că Ucraina va ieşi învingătoare din acest război nedorit şi neprovocat.

Şeful diplomaţiei române a oferit asigurări că România va rămâne alături de Ucraina şi poporul ucrainean în aceste momente extrem de dificile.

Ministrul Afacerilor Externe a reiterat sprijinul României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi a evocat măsurile multidimensionale de sprijin pe care România le-a adoptat de la debutul agresiunii nejustificate şi neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Ambasadorul agreat al Ucrainei, Ihor Prokopchuk, a mulţumit în mod deosebit atât pentru numeroasele măsuri concrete de sprijin pe care statul român le-a acordat Ucrainei, cât şi pentru gesturile simbolice şi mesajele de susţinere transmise la cel mai înalt nivel din partea autorităţilor române. De asemenea, a salutat dialogul politic bilateral dintre Ucraina şi România, marcat de un dinamism aparte.

Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la situaţia de securitate, economică şi umanitară din Ucraina, dar şi în ceea ce priveşte oportunităţile concrete de cooperare bilaterală sectorială în sprijinul procesului de reconstrucţie a Ucrainei.

Ambasadorul Ucrainei a apreciat în mod deosebit faptul că, în semn de solidaritate cu Ucraina, ministrul afacerilor externe a decis ca sediul central al Ministerului Afacerilor Externe să fie iluminat în serile de 23 şi 24 august (între orele 20.15 - 23.00), în culorile drapelului ucrainean, iar drapelul Ucrainei să fie arborat în aceste zile în faţa clădirii MAE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 302040.78RON
1 ETH = 14816.92RON
1 LTC = 397.36RON
1 XRP = 2.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel