Reducerea normei de muncă a funcţionarilor publici, contestată la CCR

sep_ccr_ilustratie_15_inquam_photos_octav_ganea_36423700
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
BNS contestă la CCR o serie de prevederi din OUG 7/2026 precum reducerea normei de muncă a funcţionarilor publici.

Blocul Naţional Sindical (BNS) a transmis Curţii Constituţionale un punct de vedere prin care susţine că unele dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 7/2026 permit reducerea normei de muncă şi a veniturilor funcţionarilor publici fără consimţământul acestora.

"Blocul Naţional Sindical a transmis astăzi, 12 martie 2026, un punct de vedere oficial către Curtea Constituţională a României, în cadrul Dosarului nr. 1106D/2026, prin care solicită constatarea neconstituţionalităţii unor dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2026 privind modificarea şi completarea unor acte normative şi adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale", se menţionează în comunicat.

Citiţi şi: Dumitru Costin: creșterile de preț la carburanți sunt speculative

Demersul BNS vizează, în principal, prevederile care permit reducerea normei de muncă a funcţionarilor publici de la normă întreagă la jumătate de normă, precum şi introducerea unor mecanisme prin care autorităţile publice pot reduce cheltuielile de personal prin diminuarea veniturilor, reducerea numărului de posturi sau disponibilizarea personalului.

Potrivit analizei transmise Curţii, modificările legislative introduse prin ordonanţă creează posibilitatea transformării funcţiilor publice exercitate cu normă întreagă în funcţii cu timp parţial, fără consimţământul funcţionarului public.

BNS consideră că această configuraţie legislativă permite intervenţii unilaterale asupra unor elemente esenţiale ale raporturilor de muncă şi de serviciu, precum durata timpului de muncă şi nivelul veniturilor, fără criterii clare, garanţii procedurale suficiente sau mecanisme de protecţie pentru persoanele afectate.

Actualitate Vezi toate articolele
x close