Primăria Capitalei a desfiinţat 15 companii municipale

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Nicuşor Dan
Nicuşor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că până în prezent au fost desfiinţate 15 companii municipale şi că mai există zece societăţi, iar dintre acestea ar putea fi menţinute "vreo şase".

"Am găsit 25 de companii. Am desfiinţat 15 şi am pierdut 4.100 de oameni. (...) În momentul de faţă sunt zece şi din astea zece probabil că o să rămână vreo şase. Adică nu se pune problema să desfiinţezi STB, Termoenergetica, Trustul de Clădiri cu care faci nişte lucrări. Energetica, tot aşa, face lucrări. Compania de Parcări.. mai e o discuţie. Numai că au fost aşa de multe lucruri de făcut, încât cele care erau cât de cât echilibrate, am păstrat funcţionarea serviciului", a spus el, pentru B1Tv.

În ce priveşte taxa de parcare, edilul general a subliniat că aceasta a fost stabilită pentru a încuraja transportul public, nu pentru a creşte încasările Primăriei.

"Cam 1,5 milioane lei pe lună primeşte Primăria, în condiţiile în care dăm peste 100 de milioane pe subvenţia de transport public. Toată zona centrală şi zona de nord, care sunt cele mai circulate, au împreună cam 80.000 - 90.000 de locuri de parcare, care până acum au fost gratuite toate. Noi am reuşit să inserăm pe teren peste 20.000. Şi în zonele în care am inserat se vede, pentru că găseşti loc de parcare şi e mai fluent. Şi vrem să ajungem la acele 80.000 - 90.000. Proiectate avem 35.000. Mergem cu o oarecare viteză ca să civilizăm zona centrală. Îndemnăm oamenii să folosească transportul public", a declarat Nicuşor Dan.

Pe de altă parte, el a spus că până în prezent au plecat "cam 80%" dintre angajaţii pe care în timpul campaniei electorale i-a acuzat că fac parte din "caracatiţa" care conducea Primăria Capitalei, în timpul fostei administraţii.

"Ştiţi că am venit în campanie cu o caracatiţă. Cam 80% au plecat din oameni", a spus Nicuşor Dan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0914
Diferența 0.0004
Zi precendentă 5.091
USD
Azi 4.2701
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2701
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0914 RON
USD flag1 USD = 4.2701 RON
GBP flag1 GBP = 5.8539 RON
CHF flag1 CHF = 5.5772 RON
AUD flag1 AUD = 3.0417 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1618 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4519 RON
SEK flag1 SEK = 0.4824 RON
XAU flag1 XAU = 699.7256 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293139.10RON
1 ETH = 8513.11RON
1 LTC = 229.11RON
1 XRP = 5.98RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27708.131.02%
BET-BK5584.830.97%
BET-EF1482.650.83%
BET-FI106458.141.64%
BET-NG1968.940.31%
BET-TR64885.601.02%
BET-TRN62677.881.02%
BET-XT2400.691.10%
BET-XT-TR5495.581.10%
BET-XT-TRN5323.031.10%
BETAeRO1004.581.22%
BETPlus4017.690.99%
RTL62266.681.01%

Opinii

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Portul Constanța / FOTO: Constanța Port Facebook

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel