Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, mesaj ferm: Voi lupta ca România să se alăture Schengen în 2023

DCBusiness Team |
Data publicării:

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat, marţi, că va lupta ca România să se alăture Schengen în anul 2023.

Roberta Metsola, care se află în vizită în România, s-a întâlnit marţi cu tinerii, în cadrul evenimentului "Împreună suntem Europa" organizat de Biroul PE în România, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Metsola a spus că România îndeplineşte de ani de zile cerinţele pentru aderarea la spaţiul Schengen.

"Aş fi sperat să vin aici la o săptămână după luarea unei decizii pozitive pentru România. României nu ar trebui să i se permită să intre în Schengen, ar trebui să primească ce merită, adică intrarea în Schengen care oricum s-ar produce prea târziu. România de ani de zile îndeplineşte cerinţele şi face tot ceea ce fac toţi cetăţenii Uniunii Europene. Eu, în această zi şi jumătate de când sunt aici, am simţit frustrare, dezamăgire, dar aş vrea să transform aceste sentimente în optimism şi speranţă, care stau la baza solidarităţii manifestate de România. (...) Eu am spus mai demult că vreau şi că voi lupta şi colegii mei de la Parlament pot să confirme acest lucru ca România să se alăture Schengen în 2023. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă acest lucru nu se va întâmpla. Nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru", a spus preşedintele Parlamentului European.

Ea a amintit de alegerile europarlamentare care vor avea loc în 2024.

"Vom avea alegeri pentru Parlamentul European în 2024. Dumneavoastră ca cetăţeni în 2024 va trebui să veniţi şi să votaţi reprezentanţii în Parlamentul European. Atunci veţi şti că noi am făcut tot ceea ce ne-a stat în putere ca să ne asigurăm că România devine membru Schengen. A venit momentul. Solidaritatea pe care aţi manifestat-o dumneavoastră trebuie să vi se întoarcă, să fie manifestată şi ea faţă de dumneavoastră", a afirmat oficialul european.

Aceasta a lăudat ajutorul acordat de români refugiaţilor din Ucraina.

"În ultimul an nimeni nu v-a spus ce să faceţi. Pur şi simplu aţi mers la vamă şi aţi întâmpinat miile de refugiaţi care fugeau de un război care nimeni nu şi l-ar fi putut închipui că se poate petrece în Europa în 2022. Ne-am dat seama că democraţia, statul de drept, teritorialitatea, justiţia, egalitatea sunt luate de bune. În perioada aceasta nimeni nu şi-ar fi putut închipui că acestea pot să fie încălcate atât de uşor. Noi, ca europeni, ne-am bazat prea mult pe un vecin pe care de fapt nu ne putem baza şi care ne şantajează", a mai arătat preşedintele Parlamentului European.

Dezbaterea a fost găzduită de Aula Magna a Palatului Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.65
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.65
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 05-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6500 RON
GBP flag1 GBP = 5.8180 RON
CHF flag1 CHF = 5.0964 RON
AUD flag1 AUD = 3.0368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3893 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4198 RON
SEK flag1 SEK = 0.4254 RON
XAU flag1 XAU = 344.1075 RON
Monede Crypto
1 BTC = 297103.61RON
1 ETH = 14568.17RON
1 LTC = 375.12RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17220.62 0.94%
BET-BK 3164.24 0.85%
BET-FI 60122.56 -0.35%
BET-NG 1230.92 0.64%
BET-TR 35730.69 0.94%
BET-TRN 34907.14 0.94%
BET-XT 1464.79 0.75%
BET-XT-TR 3005.12 0.75%
BET-XT-TRN 2940.77 0.75%
BETAeRO 1054.57 0.33%
BETPlus 2542.77 0.93%
RTL 37780.44 0.89%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel