Premieră în România. Amenzile pot ajunge la 1.160 de lei

Simona Haiduc |
Data publicării:
Un pas spre adoptarea proiectului a fost făcut
Un pas spre adoptarea proiectului a fost făcut

Pentru prima dată în România, trotinetele electrice vor fi reglementate printr-o lege care vizează modificarea Codului rutier. Proiectul de act normativ a primit propunere de adoptare, iar noile prevederi se vor aplica după parcurgere întregului proces legislativ.

În principiu, regulile pentru cei care folosesc trotinetele electrice sunt aceleași ca în cazul bicicliștilor. Oricum, pot conduce trotinetă electrică persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani. O reglementare introdusă expres prin această propunere legislativă va fi obligația minorilor sub 16 ani de a purta cască de protecție. De asemenea, trotinetele electrice vor trebui echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. În caz contrar, circulația acestora pe timpul nopții va fi interzisă.

O altă obligație pe care o vor avea cei care le utilizează va fi de a circula pe pistele de biciclete (în cazul în care drumul respectiv este prevăzut cu așa ceva) sau, dacă acestea nu există, cât mai aproape de partea dreaptă a drumului.

Citește și Trotinetele electrice au devenit un pericol real în Germania

Cei care nu vor respecta normele de circulație a trotinetelor electrice stabilite prin acest proiect de lege vor fi sancționați cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv între șase și opt puncte de amendă. Având în vedere că un punct de amendă este 145 de lei, înseamnă că amenzile ar putea ajunge chiar și la 1.160 de lei.

Proiectul de lege propune și o definiție a trotinetei electrice: „vehicul cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300106.57RON
1 ETH = 14676.76RON
1 LTC = 390.01RON
1 XRP = 2.44RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel