Carlo Cani, miner din Carbonsulcis s-a pensionat fără să fi lucrat practic niciodată. După 13 ani de boală, unii ani de disponibilizare, alții de mobilitate, Cani și-a primit cecul de pensie. Acum, bărbatul și-a spus povestea și a fost vizat de zeci și zeci de mesaje pe rețelele de socializare.

Claustrofobia, cel puțin pentru un miner, ar trebui să fie principala cauză a "inaptitudinii pentru serviciu". Iar Carlo Cani, la urma urmei, știa bine acest lucru, chiar înainte de a fi angajat la Carbosulcis. Dar a exploatat teroarea de a trăi închis într-un tunel semi-întunecat, la sute de metri sub pământ, timp de ani de zile în beneficiul lui.

A acumulat zile și zile de concediu medical și astfel nu s-a prezentat niciodată la serviciu. Cu complicitatea unui certificat medical și profitând de perioadele lungi de întrerupere a activității, a atins un dublu obiectiv: Să petreacă foarte puține zile în mină și să acumuleze dreptul la pensie.

Ajuns la linia de sosire, s-a dedicat cu normă întreagă jazz-ului și a spus adevărul.

"Obișnuiam să inventez totul: amnezie, dureri, hemoroizi, mergeam pe jos și mă învârteam de parcă aș fi fost beat. Obișnuiam să mă lovesc de perete cu degetul mare, iar lucrul cu un deget umflat era evident imposibil. Alteori îmi intra praf în ochi. Și apoi gâtul meu, luni întregi petrecute cu un guler pentru a ține în frâu o nenorocită de coloană cervicală. Dar adevărul este că nu am putut să o fac, mina nu era pentru mine", a declarat barbatul, pentru La Stampa.

În vremuri de șomaj record, mărturisirea bărbatului de 60 de ani din Santadi a declanșat imediat o controversă violentă. Înspăimântat, acum nu mai răspunde la telefon. Dar pe rețelele de socializare este ținta insultelor, mai ales din partea tinerilor care visează de ani de zile la un loc de muncă și care riscă să nu încaseze niciodată o pensie.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News