Olimpiada de la Beijing s-a încheiat. Putin, aveți legătura!

Steagul olimpic de la Beijing a fost predat organizatorilor ediției italiene de la Milano-Cortina

Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing au fost declarate închise în mod oficial, duminică.

Președintele chinez Xi Jinping a fost prezent la ceremonia de închidere de pe stadionul„ Cuibul de Pasăre”, unde steagul olimpic a fost înmânat echipei Milan-Cortina, gazda viitoarei ediții a competiției.

Jocurile Olimpice au fost umbrite de implicarea politică, cu mai multe țări care au organizat un boicot diplomatic din cauza situației drepturilor omului din China și a spectrului invaziei Ucrainei de către Rusia.

Președintele rus Vladimir Putin a participat la ceremonia de deschidere în semn de solidaritate cu Xi împotriva Occidentului.

Cu toate acestea, China a fost scutită de proteste din partea concurenților cu privire la tratamentul aplicat minorității musulmane uigure, iar miile de jurnaliști străini prezenți au fost blocați în interiorul circuitului închis, neputând să relateze mai pe larg despre situația de la fața locului.

 

Organizare chineză

 

Bula bine închisă a împiedicat răspândirea noului coronavirus la Jocurile Olimpice sau în comunitate, justificând politica de zero-COVID.

Cu toate acestea, mulți atleți și-au văzut visele olimpice spulberate de testele pozitive care i-au împiedicat să concureze.

Ceremonia de închidere a început cu flacăra olimpică suspendată în interiorul unui fulg de zăpadă uriaș coborât pe suprafața stadionului, în timp ce copiii țineau lanterne în formă de fulg de zăpadă, pe melodia „Twinkle, Twinkle Little Star".

Pe o parte a stadionului, care era aproximativ pe jumătate plină, felinare roșii chinezești și-au proiectat lumina, în timp ce sportivii olimpici au intrat în masă pe melodia „Oda bucuriei", dansând și făcându-și selfie-uri. Echipa chineză a atras aplauze care au devenit și mai puternice atunci când Gu a a apărut pe ecran.

Cele nouă medalii de aur ale Chinei au depășit așteptările, plasând-o pe locul al treilea, în timp ce Norvegia, o mare putere în sporturile de iarnă, cu o populație de doar 5,5 milioane de locuitori, a obținut un număr record de 16 medalii.

În timp ce Xi a oferit un spectacol pentru un public chinez care nu a putut asista, milioane de americani nu s-au arătat interesați de ceremnie, iar audiența televizată a fost mult mai mică decât în timpul Jocurilor de la Pyeongchang din 2018.

Saga patinatoarei ruse Valievei, care a dominat Jocurile, a redeschis dezbaterea privind caracterul adecvat al mediului olimpic pentru minori și a determinat cea mai importantă autoritate antidoping din lume să investigheze anturajul Valievei.

Jocurile de la Beijing, care au început la 4 februarie, au fost a doua Olimpiadă din era COVID-19, desfășurându-se la timp, dar fără spectatori plătitori, după ce Jocurile de vară de la Tokyo au fost amânate cu un an.

Înainte ca Milano-Cortina să organizeze Jocurile de iarnă din 2026, Parisul găzduiește Jocurile de vară, Tony Estanguet, președintele Paris 2024, promițând că următoarea ediție de vară va fi o „lumină la capătul tunelului" olimpic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298373.45RON
1 ETH = 14561.96RON
1 LTC = 397.90RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel