Mircea Coșea, previziuni: Mi-e teamă de ce se va întâmpla în 2025

Mircea Coşea |
Data actualizării: | Data publicării:
Profesorul Mircea Coșea
EXCLUSIV
Profesorul Mircea Coșea

Profesorul de economie Mircea Coșea, prezent la dezbaterea Anul 2024, provocări şi oportunităţi pentru mediul de afaceri, eveniment organizat de trustul DCNews, a făcut câteva previziuni pentru anul viitor dar și pentru anul 2025.

Profesorul Mircea Coșea a afirmat că sunt extrem de importante dezbaterile despre situația economică în care se află România și mai este important ca opiniile care ajung în spațiul public să fie cât mai obiective.

Economistul a spus că: ”Eu cred că din 2007 până în prezent România a progresat enorm. Niște progrese extraordinar de mari pe care nu le vedem întotdeauna, nu discutăm întotdeauna despre ele. Dar comparativ cu celelalte țări foste comuniste, România a progresat mult mai mult. Ceea ce pe mine mă preocupă este însă altceva. Acest progres s-a făcut mult mai încet ca în alte țări și aici îi dau multă dreptate domnului Jianu, care spunea că viteza de implementare este esențială. S-au făcut mult mai încet și toate la rând s-au făcut mult sub resursele noastre. Cu resursele pe care le avem, puteam să fim mult mai departe, dar, chiar și așa, acest drum este un progres. Sigur, crize, războaie, COVID și așa mai departe, când sus, când jos, dar trendul este de progres. Și atunci întrebarea mea este dacă anul 2024 va fi un punct de continuare a acestui progres sau, din contră, și nu vreau să vă șochez, e un punct de regres. Eu cred că 2024 este în pericol de a fi un punct de regres, adică să înregistrăm o cădere, o cădere care noi nu vom avea în 2024, dar va fi provocată de anul 2024”. 

Profesorul Coșea a continuat spunând despre bugetul pentru 2024 că este unul generos: ”E un buget generos, așa cum trebuie în an electoral, dar este și ”glorios, ca să vorbesc puțin ironic, pentru că el este postat de către domnul prim ministru printre primele trei din Europa ca ritm de creștere. Și aici apar niște probleme care pe mine nu mă lămuresc și nu mă fac să cred în veridicitatea acestui buget. Plecând de la o declarație pe care o fac pe proprie răspundere și cu toată inima, tot ceea ce s-a promis în acest buget în 2024 va fi realizat. Eu nu cred că nu va fi. Din contră, cred că va fi realizat. Toate promisiunile, promisiuni foarte generoase, începând de la un ritm de creștere mare și ajungând la un nivel de trai peste așteptări. Adică toate cresc, toate cresc și investițiile, investițiile  pentru educație, și lefurile, și pensiile toate!” a afirmat economistul după care a venit cu dușul rece: ” Acum problema este că acest lucru nu poate fi realizat în România. România nu are forța economică astăzi ca să țină în spate un astfel de buget. Nu poate”. 

Profesorul a continuat explicând de ce: ”În primul rând pentru că avem trei deficite enorme pe care România nu le a avut niciodată și care explică de ce mergem așa încet, că spuneam că mergem încet. În primul rând, deficitul bugetar, ăsta nu este o chestiune pe care să o discutăm. E o greșeală de viziune care a avut loc, o perpetuare a unor practici politicianiste ale Ministerului de Finanțe, care întotdeauna a supraevaluat veniturile și a subestimat cheltuielile. Bugetul care s-a făcut a adus la un deficit. Nu discutăm ce și cum!”.

Mircea Coșea a arătat care sunt cele mai îngrijorătoare aspecte: ”Ceea ce este îngrijorător este deficitul balanței comerciale, care e o bombă cu explozie întârziată și care arată un eșec al politicilor de promovare a unei mai bune utilizări a resurselor. Pentru că dacă imporți, înseamnă că nu-ți folosești resursele. Și lucrul cel mai îngrijorător este deficitul contului curent, adică îndatorarea. În condițiile astea, în condițiile în care de aproape nouă luni de zile nu ai o creștere, ba din contră, a producției industriale, în condițiile în care ar trebui să se restructureze producția industrială pentru că subcontractarea pe care noi am avut-o și am trăit cu ea din industria auto începe să nu mai fie atât de reală, în timp ce cei din Occident schimbă tehnologia și orientarea pieței, în condițiile în care eu nu cred și nimeni nu mai poate să mă contrazică, nu cred ca ANAF-ul e o instituție care își poate mări colectarea. ANAF-ul este declasat istoric, nu este o instituție care să fie viabilă economiei de piață. Trebuie să elimin această idee de poliție fiscală, trebuie înlocuit cu un parteneriat, așa cum s-a întâmplat în multe țări. Când ne uităm la Italia, care a avut o poliție fiscală teroristă și a ajuns să fie într o manieră de parteneriat, să te învețe cum sp faci anumite lucruri”. 

Economistul a mai spus că îl aplaudă pe premier deoarece este este primul în ultima perioadă, care a atacat două sectoare care ne produc pierderi Vama și ANAF, și a intenționat sau intenționează să restructureze, să reorganizeze ANAF-ul.

Profesorul a mai spus că ANAF chiar și reorganizat nu va putea face ceva până la sfârșitul anului și a subliniat că viteza cu care lucrurile se mișcă în România este prea mică: ”Istoria economică a țărilor europene, mai ales după după 1970, ne arată că cei care au crescut alocarea cu unul sau două procente au avut nevoie de un an sau doi. Cu toate lucrurile puse la punct. Și atunci ajungem la o concluzie care nu poate să fie evitată în 2024, an electoral, promisiunile trebuie respectate. Cum? Sunt două mijloace. În primul este împrumutul și a doua este impozitele și taxele”, a mai arătat profesorul de economie.

Vorbind despre banii din PNRR, analistul a arătat că aceste fonduri nu vin imediat: ”2024 este un an în care economia va merge, deși este împiedicată printr-un defect de viziune, și anume în loc să lași mediul de afaceri să funcționeze așa cum s-a întâmplat în toate țările din jurul nostru”. 

Coșea a mai arătat că: ”Va fi o creștere a inflației, dar nu extraordinar de mare. Să nu ne speriem aici, va fi o creștere a dobânzii, dar nu atât de mare. Deci va fi un an relativ bun”. 

Analistul economic a vorbit în sfârșit despre cea mai mare temere a sa: ”2025 însă mă sperie. Ceea ce spuneam la început mi-e teamă că 2024, prin efectele produse de cele patru perioade de alegeri, va aduce greutăți economiei după 2025. Cum? Impozite și taxe mai mari probabil. De aici începe o inflație, dobânzi mai mari, probabil greutăți mai mari în împrumut, pentru că România o să și piardă din ce în ce mai mult credibilitatea pe piață. Deocamdată este încă bine, dar nu se știe. Și atunci vom avea o perioadă complicată, în care trebuie să existe o nouă viziune de concept guvernamental care să plece de la o afirmație care este de manual, și anume că: ”orice fel de reformă fiscală, socială, politică pleacă de la reformă economică”. Dacă nu ai substanța economică, nu poți merge mai departe. Deci va trebui să fie o reformă economică în sensul restructurării economiei românești pe trei paliere importante care ar trebui să ne dea siguranță energetică, siguranța alimentară, siguranța medicală. Poate vă miră că zic medicală. De ce zic medicală? Pentru că medicamentele și procedurile medicale au intrat în coșul de consum curent al românului. Vedeți cum cresc procentele de îmbolnăvire și procentele de consum de medicamente, cerințele pentru proceduri medicale care sunt din ce în ce mai greu de accesat. Deci, dacă nu ai aceste trei elemente printr-o reformă economică care să transforme România dintr-o țară cu treapta a doua a revoluției industriale, adică manufacturieră, într-una performantă, dinamică”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.65
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.65
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 05-05-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6500 RON
GBP flag1 GBP = 5.8180 RON
CHF flag1 CHF = 5.0964 RON
AUD flag1 AUD = 3.0368 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3893 RON
HUF flag1 HUF = 0.0128 RON
JPY flag1 JPY = 0.0299 RON
NOK flag1 NOK = 0.4198 RON
SEK flag1 SEK = 0.4254 RON
XAU flag1 XAU = 344.1075 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296202.40RON
1 ETH = 14595.05RON
1 LTC = 378.32RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.07%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17220.62 0.94%
BET-BK 3164.24 0.85%
BET-FI 60122.56 -0.35%
BET-NG 1230.92 0.64%
BET-TR 35730.69 0.94%
BET-TRN 34907.14 0.94%
BET-XT 1464.79 0.75%
BET-XT-TR 3005.12 0.75%
BET-XT-TRN 2940.77 0.75%
BETAeRO 1054.57 0.33%
BETPlus 2542.77 0.93%
RTL 37780.44 0.89%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel