Mihai Daraban (CCIR): Exporturile României în Japonia, în creștere cu 62%

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR),  a avut, în data de 4 martie, o întrevedere cu Keisuke Mizuno, prilejuită de încheierea mandatului oficialului nipon ca director general al Japan External Trade Organization (JETRO) România. 

În cadrul aceleiași întâlniri, a fost prezentat noul director general al JETRO România,  Shigeyo Nishizawa.

CCIR și JETRO România au dezvoltat, în ultimii cinci ani, o relație interinstituțională foarte activa, concretizată printr-o serie de evenimente comune, precum: edițiile din 2017 și 2020 a „Parts & Components Procurement Exhibition”, misiunile economice japoneze în România din 2018 și misiunea economică organizată de CCIR la Tokyo și Osaka, în noiembrie 2019. „Japonia este un partner economic esențial pentru România, fiind una dintre puținele state G20 care nu este membră a Uniunii Europene cu care am reușit să avem o balanță comercială excedentară.

 

Mihai Daraban: Terminalul de containere din Portul Constanța, construit cu finanțare  de la Banca Japoniei

 

Astfel, ca urmare a intrării în vigoare, de la 1 februarie 2019, a Acordului de Parteneriat Economic Uniunea Europeană – Japonia (EPA), exporturile României au crescut cu 62% la nivelul lunii noiembrie 2020, raportat la perioada similară din 2019. Un exemplu elocvent, în sensul relațiilor economice foarte bune dintre cele două state, îl reprezintă recenta înființare a unei sucursale japoneze pentru operatiuni de logistică în Portul Constanța, precum și faptul că  terminalul de containere din același port a fost construit pe baza finanțării primite de la Banca Japoniei”, a precizat președintele CCIR, Mihai Daraban.

La finalul mandatului,  Keisuke Mizuno a apreciat în mod deosebit parteneriatul cu CCIR, desfășurat timp de peste cinci ani, subliniind profesionalismul, seriozitatea și implicarea instituției în promovarea intereselor mediului de afaceri din România.

Totodată, noul director general JETRO România, Shigeyo Nishizawa a asigurat partea română că va acționa intens pentru o dezvoltare continuă a relațiilor comerciale dintre cele două state, valorificând poziţia CCIR de reprezentant de vârf al comunităţii de business din ţara noastră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.0985
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3417
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0985 RON
USD flag1 USD = 4.3417 RON
GBP flag1 GBP = 5.8335 RON
CHF flag1 CHF = 5.4743 RON
AUD flag1 AUD = 2.9009 RON
DKK flag1 DKK = 0.6826 RON
CAD flag1 CAD = 3.1677 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4716 RON
XAU flag1 XAU = 601.0836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391490.14RON
1 ETH = 13558.77RON
1 LTC = 357.01RON
1 XRP = 8.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24438.890.72%
BET-BK4831.880.68%
BET-EF1328.710.67%
BET-FI90620.36-0.31%
BET-NG1793.970.50%
BET-TR57229.920.72%
BET-TRN55282.670.72%
BET-XT2108.720.67%
BET-XT-TR4827.200.67%
BET-XT-TRN4675.630.67%
BETAeRO924.170.06%
BETPlus3551.560.70%
RTL55048.150.75%

Opinii

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel