MAE, avertisment de călătorie în Slovenia

slovenia_13752000
Este caniculă în Slovenia
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Slovenia că agenţia locală pentru mediu a emis, pentru perioada 19-25 iulie 2022, o avertizare de caniculă severă.

Conform prognozei actuale, temperaturile urmează să crească constant pe parcursul săptămânii, ajungând până la 39 de grade Celsius în perioada 23 - 24 iulie 2022, şi până la 40 de grade în ziua de 25 iulie 2022. Cele mai afectate localităţi vor fi Bela Krajna (sud-estul ţării) şi Nova Gorica (în zona de vest, la frontiera cu Republica Italiană). Locuitorii din aceste localităţi sunt sfătuiţi să ia măsuri de precauţie împotriva caniculei.

Valul de căldură se suprapune secetei persistente din ultimele 2 luni, având drept consecinţă apariţia pericolului de incendii de vegetaţie în regiunile Kras şi Istria, canicula fiind antrenată şi de curenţii de aer cald din Marea Adriatică, val care s-ar putea extinde şi în alte părţi ale ţării.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ljubljana: +38615057335, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Slovenia: +38640980068.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://ljubljana.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Citește și: Prognoza meteo până pe 31 iulie. Vine canicula

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni iar temperaturile anunțate sunt ușor mai ridicate decât în mod normal.

Banat

Intervalul va debuta cu valori termice apropiate de cele climatologic specifice, respectiv maxime în general de 28...30 de grade și minime de 12...14 grade. Din 20 iulie vremea se va încălzi semnificativ, iar pentru perioada 21 - 24 iulie este estimată o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic, cu maxime termice ce vor tinde spre o medie de 37...38 de grade. Pentru ultima săptămână a lunii iulie sunt estimate temperaturi maxime, în medie de 34...36 de grade. Media temperaturilor minime în această perioadă va fi de 17...19 grade.

Regimul pluviometric va fi deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni. Ploi de scurtă durată pe arii restrânse sunt posibile după 24 iulie.

Crișana

Intervalul va debuta cu valori termice diurne apropiate de cele climatologic specifice, respectiv 27...29 de grade, iar nopţile vor fi relativ răcoroase (10...12 grade, în medie). Din 20 iulie vremea se va încălzi semnificativ, iar pentru perioada 21 - 24 iulie este estimată o intensificare a valului de căldură şi accentuarea disconfortului termic, cu maxime  termice ce vor tinde spre o medie de 36...37 de grade. Pentru ultima săptămână a lunii iulie sunt estimate temperaturi maxime, în jurul a 34 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 16...18 grade.

Toată perioada va fi caracterizată de deficit  pluviometric. Ploi de scurtă durată pe arii restrânse sunt posibile după 24 iulie.

Transilvania

Intervalul va debuta cu valori termice diurne apropiate de cele climatologic specifice, respectiv 26...28 de grade, iar nopţile vor fi răcoroase (8...10 grade, în medie). Vremea se va încălzi semnificativ din 20 iulie, iar până la finalul lunii, media regională a temperaturilor maxime va fi de 32...34 de grade, cele mai ridicate valori fiind estimate pentru 21 și 24 iulie, iar minimele vor fi în general de 13...15 grade.

În prima săptămână nu sunt prognozate ploi, iar pentru perioada 25...31 iulie crește ușor probabilitatea pentru ploi locale.

Maramureș

În primele două zile se vor înregistra valori termice diurne apropiate de normalul climatologic, respectiv 26...29 de grade, însă nopțile vor fi răcoroase cu minime în general sub 10 grade. Din data de 20 iulie, temperaturile vor creşte semnificativ şi, cu mici oscilaţii, până la finalul lunii va predomina vremea călduroasă, chiar caniculară în anumite zile la câmpie. Media regională a temperaturilor maxime va fi de 32...34 de grade, iar a celor minime va fi de 15...17 grade.

Până în 22 iulie nu sunt prognozate ploi, iar ulterior va crește probabilitatea de ploaie, îndeosebi în a doua săptămână.

Moldova

În primele două zile se vor înregistra valori termice diurne apropiate de normalul climatologic, respectiv 26...28 de grade, însă nopțile vor fi răcoroase mai ales în nordul regiunii, cu minime mediate regional, de numai 12 grade. Și în această regiune vremea se va încălzi semnificativ din 20 iulie, iar până la finalul lunii, media regională a temperaturilor maxime va fi de 32...34 de grade, iar minimele vor fi în general de 15...18 grade. Temperaturi mai ridicate sunt estimate pentru 24 iulie când media temperaturilor maxime poate ajunge la 35...36 de grade.

Regimul pluviometric se va menţine deficitar şi în aceste două săptămâni. Totuși, în perioada 24 – 31 iulie, vor fi zile în care probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată. Citește mai mult AICI

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close