Legea utilizării plajelor, în dezbaterea CCR după sesizarea președintelui Nicuşor Dan

plaja-mamaia-litoral_11473200
Foto: Mihai Ciobanu
Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan asupra legii privind utilizarea plajei Mării Negre.

În luna noiembrie a anului trecut, şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă.

Noua soluţie legislativă instituie posibilitatea ca titularul dreptului de proprietate a plajelor să atribuie în folosinţă gratuită autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, o cotă de până la 20% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, cu destinaţia de plajă publică.

Şeful statului arată în sesizare că titularul dreptului de proprietate este statul, întrucât faleza şi plaja mării sunt prevăzute în lista bunurilor care aparţin domeniului public al statului.

El atrage atenţia că autorităţile administraţiei publice locale, care nu reprezintă instituţii de utilitate publică, nu au capacitatea de a primi astfel de terenuri.

Astfel, soluţia legislativă ce vizează atribuirea în folosinţă gratuită autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile riverane Mării Negre a unei cote de până la 20% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic contravine dispoziţiilor articolului 136 alineatul 4, teza finală din Constituţie. 

Actualitate Vezi toate articolele
x close