Kremlinul explică de ce a oprit livrările de gaze spre Polonia şi Bulgaria

DCBusiness Team |
Data publicării:
Kremlin
Kremlin

Oprirea gazelor este rezultatul "acţiunilor inamicale" faţă de Rusia, anunţă purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Decizia de oprire a livrărilor de gaze ruse spre Polonia şi Bulgaria este rezultatul "acţiunilor inamicale" ale Occidentului faţă de Rusia, a anunţat miercuri Administraţia Vladimir Putin, explicând că a stabilit plata gazelor în ruble ca reacţie la sancţiunile financiare masive.

"Condiţiile care au fost fixate acum fac parte din noua metodă de plată aplicată după acţiunile inamicale din domeniile economic şi financiar", a declarat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Figaro.

"Rusia a fost nevoită să instituie un nou sistem de plăţi după furtul unei părţi semnificative a rezervelor ruse", a argumentat Dmitri Peskov, referindu-se la activele plasate în străinătate care au fost blocate prin sancţiuni.

"Nu este vorba de niciun şantaj", a subliniat Dmitri Peskov, respigând acuzaţiile preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Compania rusă de stat Gazprom a oprit miercuri livrările de gaze spre Polonia şi Bulgaria, întrucât cele două ţări au refuzat să achite importurile în ruble, citează Mediafax.

 

Citeşte şi: Criza gazelor, efecte în lanţ. "Recesiune, scădere a nivelului de trai și falimente în lanț", spune Negrescu

 

Nicolae Ciucă încearcă să liniştească populaţia şi spune că România NU e afectată de amenințarea lui Vladimir Putin cu închiderea robinetului de gaz pentru Europa. Premierul a spus că, în acest moment, se caută surse alternative. 

"Aceeași declarație am auzit-o și luna trecută, de o lună de zile se caută surse și nu se găsesc. Din punctul meu de vedere soluțiile ar putea fi: 1. Pe plan intern, să vedem ce se întâmplă la Romgaz și Petrom dacă pot să-și crească producția în așa fel încât să ne umplem depozitele pentru perioada de iarnă", a declarat, miercuri, analistul economic Adrian Negrescu.

Să căutăm soluții în destinațiile din Africa

"În al doilea rând să încercăm să avem o legătură mult mai directă și mai concretă cu prietenii noștri de la sud de Dunăre, cu bulgarii care construiesc în momentul de față o conductă de gaze care vine din Grecia și să căutăm în Azerbaidjan, în destinațiile din Africa, cu orice altă destinație surse alternative credibile", a spus analistul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.6687
Diferența 0.0062
Zi precendentă 4.6625
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 20-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.6687 RON
GBP flag1 GBP = 5.8125 RON
CHF flag1 CHF = 5.1404 RON
AUD flag1 AUD = 2.9982 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3943 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4259 RON
XAU flag1 XAU = 357.7647 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298808.52RON
1 ETH = 14314.23RON
1 LTC = 386.47RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16838.36 -0.26%
BET-BK 3096.27 -0.44%
BET-FI 59897.97 -0.98%
BET-NG 1205.13 -0.11%
BET-TR 34937.55 -0.26%
BET-TRN 34132.28 -0.26%
BET-XT 1434.84 -0.36%
BET-XT-TR 2943.66 -0.36%
BET-XT-TRN 2880.64 -0.36%
BETAeRO 1055.29 -0.86%
BETPlus 2488.64 -0.26%
RTL 36979.69 -0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel