Jeff Bezos: Mai devreme sau mai târziu, Amazon va da faliment!

Ecaterina Dumitrescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Cu câteva zile înainte ca gigantul comerțului online, grupul american Amazon, să anunțe deschiderea noilor sale sedii, șeful companiei, Jeff Bezos, s-a întălnit cu echipa sa de lucru. Cu acest prilej, el a anticipat că, mai devreme sau mai târziu, Amazon va intra în faliment, relatează CNBC.

Reuniunea s-a desfășurat joia trecută, la Siattle. Întrebat, de unul dintre colabotori ce a învățat din recentul faliment al firmei Sears, dar și a altor mari retaileri, Bezos a declarat că, pentru moment, Amazon nu este atât de mare încât să fie doborât de concurență.

”Dar pot să anticipez că, la un moment dat, acest lucru se va întâmpla. Amazon va da faliment. Dacă vă uitați la marile companii, veți observa că durata lor de viață este de 30 de ani, poate un pic mai mult. Nicidecum 100 de ani și mai mult”.

Totuși, a continuat omul de afaceri, angajații Amazon pot amâna ”moartea” companiei. În acest scop, nu trebuie decât să se concentreze pe clienți. ”Dacă vom începem să ne focusăm pe noi și nu pe clienții noștri, va fi începutul sfârșitului. Trebuie să amânăm cât mai mult posibil acea zi”, a spus Bezos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.096
Diferența 0.0017
Zi precendentă 5.0943
USD
Azi 4.2972
Diferența -0.0439
Zi precendentă 4.3411
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0960 RON
USD flag1 USD = 4.2972 RON
GBP flag1 GBP = 5.8747 RON
CHF flag1 CHF = 5.5322 RON
AUD flag1 AUD = 2.9759 RON
DKK flag1 DKK = 0.6824 RON
CAD flag1 CAD = 3.1427 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4400 RON
SEK flag1 SEK = 0.4805 RON
XAU flag1 XAU = 703.3520 RON
Monede Crypto
1 BTC = 0.00RON
1 ETH = 0.00RON
1 LTC = 0.00RON
1 XRP = 0.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27457.841.15%
BET-BK5501.791.38%
BET-EF1484.750.92%
BET-FI103307.891.67%
BET-NG2027.231.04%
BET-TR64299.561.15%
BET-TRN62111.781.15%
BET-XT2375.531.28%
BET-XT-TR5437.971.28%
BET-XT-TRN5267.221.28%
BETAeRO968.310.53%
BETPlus3980.671.10%
RTL61888.631.12%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel