Isărescu vrea să ia de la ANPC protecția consumatorilor de servicii financiare

Matei Ion |
Data publicării:
BNR cere prerogative care acum aparțin ANPC-ului
BNR cere prerogative care acum aparțin ANPC-ului

BNR solicită Parlamentului trecerea din competența Autorității Naționale pentru Portecția Condumatorilor (ANPC) a unor atribuții în competența băncii centrale.

”Prin acest demers se urmăreşte preluarea de către banca centrală a atribuţiilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în ceea ce priveşte produsele şi serviciile financiar-bancare furnizate de entităţile aflate în aria de competenţă a Băncii Naţionale a României, potrivit cadrului legal în vigoare, fără a modifica pe fond conţinutul sau modul de exercitare a acestor competenţe. Propunerile legislative, astfel formulate, urmează să fie comunicate iniţiatorului legislativ, în vederea promovării proiectului de act normativ pentru a fi supus dezbaterii parlamentare”, spune guvernatorul Mugur Isărescu într-o scrisoare transmisă către Senat, notează Profit.ro.

Dacă unei astfel de solicitări i se va da curs, atunci BNR va fi responsabilă în privința relatiei dintre bănci și clienți.

Citește și:

ICCJ, soluție definitivă privind practicile incorecte ale Raiffeisen Bank

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, respectiv a confirmat Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Având în vedere pronunțarea sentinței definitive și motivarea acesteia, în Dosar 8763/2/2017, operatorul economic Raiffeisen Bank SA urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, celor care au contractat credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009. Caracteristicile creditelor vizate sunt: o dobândă inițială care a fost menținută fixă timp de 1 an și care, începând cu al doilea an de creditare, a fost majorată de către bancă, având în vedere că, în contract, era stipulat că dobânda este/devine revizuibilă ”în funcție de evoluția pieței financiare”; credite active la data emiterii ordinului; credite în raport cu care nu există o hotărâre judecătorească individuală prin care instanța s-a pronunțat deja cu privire la dobândă.

Indiferent de situația actuală a raportului dintre creditor și debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc.), consumatorii persoane fizice și/sau moștenitorul/moștenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, au dreptul să primească sume de bani care vor fi calculate, de la caz la caz, în funcție de tipul de credit, suma și perioada de creditare.

Pentru a primi aceste sume, consumatorii trebuie să se adreseze operatorului economic, SC Raiffeisen Bank SA. Citește mai mult AICI

Citește și:

Horia Constantinescu (ANPC): Este nevoie de educaţie financiară

Este nevoie de educaţie financiară şi aceasta trebuie să devină obligatorie, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, precizând că aceasta ar trebui condusă către zona consumatorului mediu informat.

"Da, este nevoie de educaţie financiară şi aceasta trebuie să devină obligatorie. Am avut o discuţie la nivelul săptămânii trecute invitat fiind la Guvernul României pentru a discuta cu un reprezentant al sistemului bancar. Da, este nevoie de educaţie financiară obligatorie şi trebuie să luăm în calcul că cei mici se familiarizează cu tot ceea ce înseamnă financiar de la momentul la care aleg să-şi cumpere sau nu ceva, de la momentul la care aleg să facă sau nu economii în puşculiţa proprie. Vă spune tatăl unui băieţel de 9 ani. Ştiu mult mai multe despre bani decât ne imaginăm noi. Şi da, au nevoie să înţeleagă de ce trebuie, nu cum să procedeze după ce au luat un credit, să răspundă întrebărilor mult mai simple: îmi trebuie sau nu un credit? La ce voi folosi sau nu banii pentru a mă împovăra cu o situaţie care iată este nevoită să răspundă unor exigenţe de schimb valutar, de dobânzi variabile şi toate lucrurile interesante pe care le-aţi spus aici. Abia după aceea să ne dăm seama cui ne adresăm. Şi spun acest cui pentru că un consumator mediu informat nu are bagajul de cunoştinţe pe care probabil unii dintre noi, cu un alt bagaj de cunoştinţe decât al celui mediu informat, îl estimăm şi-l evaluăm. De ce spun acest lucru? Pentru că atunci trebuie să conducem educaţia financiară către zona acestui tip de consumator mediu informat", a declarat Horia Constantinescu, la conferinţa cu tema "Educaţia financiară şi sistemul bancar", organizată de Banca Naţională a României şi Bancherul.ro.

Preşedintele ANPC susţine că instituţiile financiare ar trebui să centralizeze informaţiile despre consumatorii lor din ultimii 10 ani, respectiv nivelul lor de pregătire şcolară, iar în funcţie de acest aspect să se realizeze o estimare a numărului de clienţi care au înţeles informaţiile transmise şi coborît dialogul la nivelul lor de înţelegere.

El a afirmat că pentru multe dintre discuţiile făcute de oricare dintre vorbitorii de dinaintea sa, un consumator mediu informat are nevoie de translator. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 26-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 300745.90RON
1 ETH = 14754.37RON
1 LTC = 392.70RON
1 XRP = 2.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16971.24 0.14%
BET-BK 3120.46 0.07%
BET-FI 60049.67 -0.72%
BET-NG 1214.79 0.19%
BET-TR 35213.26 0.14%
BET-TRN 34401.64 0.14%
BET-XT 1445.69 0.10%
BET-XT-TR 2965.92 0.10%
BET-XT-TRN 2902.41 0.10%
BETAeRO 1059.84 0.16%
BETPlus 2506.82 0.14%
RTL 37270.19 0.11%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel