Înşelăciunea care a lăsat foarte mulţi români fără bani revine

girofar_80536900
Foto: Pexels.com
Revin înşelăciunile prin metoda "accidentul", prin care oamenii sunt sunaţi, li se spune că un membru al familiei lor a făcut un accident şi e nevoie rapid de bani. 

Doi tineri au fost arestaţi preventiv şi un al treilea este cercetat sub control judiciar, într-un dosar penal de înşelăciune, după ce au înşelat o vârstnică de 83 de ani din localitatea braşoveană Hârseni, căreia i-au spus că nepoata sa ar fi fost victima unui accident rutier grav şi au convins-o să le dea 6.000 de euro pentru plata unor intervenţii chirurgicale.

"Din cercetările efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit faptul că o femeie, în vârstă de 83 ani, din localitatea Hârseni, ar fi fost indusă în eroare de către persoane necunoscute, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase potrivit căreia nepoata sa ar fi fost victima unui accident rutier grav şi s-ar impune intervenţii chirurgicale urgente pentru care este necesară plata unei sume de bani. Persoana vătămată, fiind contactată telefonic în repetate rânduri şi fiind menţinută în stare de eroare cu privire la aspectele anterior precizate, ar fi înmânat unei persoane necunoscute, de sex masculin, suma totală de 6.000 euro", a precizat, într-un comunicat remis vineri presei, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov. Autori ai faptei au fost identificaţi ca fiind trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 ani şi 24 ani, din judeţul Vrancea.

Citeşte şi: DNSC: O tentativă de FRAUDĂ vizează clienții Profi. Premiu fictiv de 340 lei

"La data de 10 martie, poliţiştii braşoveni, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Focşani, în colaborare cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vrancea, au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, ocazie cu care au fost depistate persoanele în cauză. Totodată, poliţiştii braşoveni au pus în executare 3 mandate de aducere, persoanele bănuite fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale. În baza probatoriului administrat în cauză, cei trei tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov", a precizat sursa citată.

Ulterior, vineri, instanţa de judecată a emis două mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile pentru doi dintre aceştia, pentru al treilea tânăr fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close