Informaţia oferită în exclusivitate de DCBusiness, confirmată: Bogdan Popescu, numit director general al TAROM

barbat-costum_22859800
Foto: Pexels.com
Sursele de încredere ale redacţiei DC Business au furnizat o informaţie care, desigur, s-a dovedit a fi reală: Bogdan Popescu este noul director al TAROM.

Vineri, 13 octombrie, DC Business a dezvăluit că noul manager al companiei TAROM urmează să fie Bogdan Popescu. Cele scrise în articolul pe care îl puteţi citi aici este confirmat, oficial. 

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis, luni, anumite schimbări în managementul executiv, cu scopul de a revitaliza şi de a optimiza activităţile de conducere şi coordonare ale companiei şi l-a numit pe Bogdan Popescu în funcţia de director general.

"Astfel, începând din data de 23 octombrie 2023, în urma îndeplinirii formalităţilor legale, funcţia de director general va fi preluată de domnul Bogdan Popescu", se menţionează într-un comunicat al companiei.

Bogdan Popescu este absolvent al Facultăţii de Aeronave, al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi al programului EMBA Asebuss. Acesta are o experienţă de peste 25 de ani în companii de renume internaţional, precum Shell, Metro şi Microsoft. De asemenea, în anul 2021, Bogdan Popescu a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Avioane Craiova.

Pentru asigurarea atât a unei tranziţii eficiente, cât şi a continuităţii activităţii companiei, s-a decis totodată numirea actualului director general, Costin Iordache, în funcţia de director economic, cât şi numirea actualului director economic, Narcis Obeadă, în funcţia de director comercial.

"Obiectivul principal al noii echipe de management rămâne finalizarea şi implementarea planului de restructurare, ce va conduce la revitalizarea companiei şi transformarea ei într-o organizaţie profitabilă şi modernă", subliniază sursa citată. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close