Indicele ROBOR la 3 luni a crescut din nou. Veste proastă pentru românii cu credite în lei

robor_60214500
Robor
Veşti nu tocmai bune pentru românii care au credite în lei. 

Banca Naţională a României a comunicat că indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 3,19% pe an, de la 3,11%, atât cât a fost vineri. 

La debutul anului 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la începutul anului trecut se situa la 1,98%. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 3,33%, de la 3,28%, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 3,45% pe an, de la 3,40% pe an cât era vineri.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 1,17% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,08%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare, potrivit Agerpres. 

Citeşte şi: Klaas Knot crede că prima majorare a dobânzii ar putea fi decisă de BCE în ultimul trimestru din 2022

Klaas Knot, guvernatorul Băncii centrale a Olandei şi membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a declarat că se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană (BCE) să majoreze dobânda de politică monetară în trimestrul patru al acestui an, transmite Reuters. 

Într-un interviu acordat duminică unui post de televiziune, Knot, renumit pentru poziţia sa privind necesitatea unor dobânzi ridicate pentru a menţine inflaţia sub control, a spus că susţine diminuarea cât mai rapid posibil a programului de achiziţionare de active.

"Personal, mă aştept ca prima majorare de dobândă să aibă loc undeva în trimestrul patru al acestui an... În mod normal am creşte dobânda cu un sfert de punct. Nu văd motive pentru care am adopta o măsură diferită", a spus Klaas Knot, care a adăugat că o a doua majorare a costului creditului ar putea urma la începutul lui 2023.

Comentariile lui Klaas Knot vin la câteva zile după ce preşedintele BCE, Christine Lagarde, a evocat posibilitatea majorării dobânzii de bază în 2022, dar a adăugat că o astfel de decizie este "puţin probabilă".

În timp ce alte bănci centrale importante, precum Rezerva Federală americană şi Banca Angliei, se pregătesc că înăsprească politica monetară, BCE a decis, joi, să menţină dobânzile şi strategia nemodificate. Citeşte mai departe aici

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close