Indemnizaţia pentru creşterea copilului. Cifre oficiale - anunţul autorităţilor

DCBusiness Team |
Data publicării:
Sunt câteva schimbări importante
Sunt câteva schimbări importante

ANPIS vine cu informaţii despre indemnizaţia pentru creşterea copilului.

Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna august 2022, de 171.852, în scădere cu 1.169 de persoane faţă de iulie, când 173.021 de persoane au primit acest tip de beneficiu, conform datelor publicate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Indemnizaţiile pentru creşterea copilului plătite în luna august 2022 au însumat 451,59 milioane de lei, în scădere cu aproximativ 154.000 de lei faţă de luna anterioară, când au fost plătite indemnizaţii în valoare de peste 451,744 milioane de lei.

Suma medie plătită a fost de 2.627,79 lei, în creştere faţă de iulie (2.610,92 lei).

În luna august 2022, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 23.158, precum şi în judeţele Cluj - 8.911, Timiş - 7.992 şi Iaşi - 7.370.

Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Beneficiarii trebuie să fi realizat venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit, sau să îndeplinească una sau mai multe condiţii, pentru perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului sau, după caz, pentru perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori datei în care s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela. 

 

Citeşte şi: Pensii mai mari pentru cei cu copii. O nouă modificare corectează o inechitate

 

În legislația care este menită să încurajeze natalitatea în România, o reglementare este în defavoarea celor care vor ajunge la vârsta pensionării.

Pentru a corija acest inconvenient o inițiativă legislativă așteaptă să fie votată și de către deputați. În expunerea de motive a inițiativei legislative se spune că România traversează în prezent una dintre cele mai severe crize demografice, marcată atât printr-o scădere semnificativă a natalităţii, cât şi printr-o puternică migraţie internaţională a tinerilor. 

Potrivit estimărilor realizate până in prezent, se anticipează că această criză se va accentua puternic după anul 2030, în special ca rezultat al bâlbelor politicilor promovate în ultimii ani pentru stimularea natalității şi al retragerii de pe piaţa muncii a celei mai numeroase generaţii de angajaţi, ca urmare a împlinirii vârstei legale de pensionare. Una dintre cele mai eficiente politici demografice din ultimele 2 decenii a fost reprezentată de adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvemului nr.148 din 3 noiembrie 2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, prin care tinerii care au realizat în ultimele 12 Iuni venituri profesionale din diferite activităţi au dreptul să beneficieze de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până Ia 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până Ia 3 ani.

Fără această politică publică, cu siguranţă că situaţia demografică din România ar fi fost mult mai gravă. Cu toate acesta, chiar dacă părintele poate beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului, acesta, din păcate, suferă pe termen lung din cauza prevederilor fostelor și actualei Iegi a pensiilor, spun inițiatorii în document.. 

Astfel, pentru perioada de 2 ani, respectiv 3 ani, în care părintele beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului, punctajul de care beneficiază ca asigurat în sistemul public de pensii este unul cu totul descurajator, se explică în expunerea de motive.

Conform actualelor prevederi, înseamnă că pentru calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câştigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective. În aceste condiţii, un părinte (mamă sau tată) care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului pentru 2, 3 sau chiar 4 copii, atunci acesta va avea Ia finalul stagiului de cotizare un punctaj care nu-i va asigura un trai decent Ia pensie. 

Aşadar, conform noii inițiativei legislative la calculul punctajului Iunar se va utiliza integral câştigul salarial mediu brut Iunar pentru perioadele respective. 

Această prevedere se va aplica după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0832
Diferența -0.0058
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.3742
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.3632
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0832 RON
USD flag1 USD = 4.3742 RON
GBP flag1 GBP = 5.8542 RON
CHF flag1 CHF = 5.5076 RON
AUD flag1 AUD = 2.8374 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1128 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4346 RON
SEK flag1 SEK = 0.4641 RON
XAU flag1 XAU = 600.4050 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473352.92RON
1 ETH = 16865.47RON
1 LTC = 406.14RON
1 XRP = 10.58RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21993.370.84%
BET-BK4242.420.52%
BET-EF1200.551.05%
BET-FI78972.320.64%
BET-NG1635.061.38%
BET-TR51048.700.84%
BET-TRN49356.170.84%
BET-XT1892.820.82%
BET-XT-TR4303.020.82%
BET-XT-TRN4170.860.82%
BETAeRO966.67-0.60%
BETPlus3207.870.78%
RTL49287.330.87%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel