În România nu se știe câte prize pentru mașini electrice există

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Mașini electrice puse la încărcat / Foto: Freepik
Mașini electrice puse la încărcat / Foto: Freepik

Nicio autoritate din România nu ştie câte prize de încărcare a maşinilor electrice există la nivel naţional şi cred că nici în următorii cinci ani nu vom şti acest lucru, a declarat, joi, în cadrul unui eveniment de specialitate, Adrian Sandu, secretar general şi membru în board-ul Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

"Credeţi că există vreo autoritate în România care ştie câte prize de încărcare sunt ? Nu, nu există. Dacă te duci şi întrebi la ANRE, ei spun că îşi dau acordul doar pentru cele de foarte mare putere, dacă te duci la Ministerul Energiei, spun "Nu, noi ne ocupăm doar cu producţia", dacă te duci la Ministerul Transporturilor, spun "N-avem noi treabă cu aşa ceva", la fel şi dacă te duci la RAR. Trebuie să ai o sută de aplicaţii ca să vezi toate reţelele de încărcare disponibile, dar nimeni nu-ţi va spune niciodată unde trebuie să te duci ca să ştii câte staţii există în România. Noi, în România, cred că nici în următorii cinci ani nu vom şti câte staţii de încărcare avem. Cu siguranţă, de aici şi o mare problemă a noastră, a românilor, fiindcă niciodată nu vom şti dacă şi unde e vreo staţie disponibilă, faţă de cele afişate. Restul sunt secrete", a menţionat Sandu.

Acesta a adăugat că autorităţile din România trebuie să investească în transformarea soluţiilor de transport, iar Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) reprezintă o ocazie.

"Autorităţile trebuie să investească în această transformare, să mai lăsăm parcurile în afara oraşelor, să le construim şi să facem străzi adaptate, să facem soluţii de transport. Noi, ca asociaţie, avem discuţii non-stop cu autorităţile referitor la aceste aspecte. Avem şi PNRR-ul, cu 14.000 de staţii de încărcare. Sper să rămână PNRR şi să rămână şi cele 14.000 de staţii, dar pe lângă cele 14.000 de staţii, să nu uităm că avem o reţea de distribuţie şi de energie electrice care probabil la anul, după ce vom avea 2.000 de megawaţi în panouri fotovoltaice energie instalată în România, s-ar putea să ne trezim cu ceva buffere. De aici, nevoia de investiţii în continuare. Ca să ai mobilitate trebuie să ai energie electrică, că nu poţi să o produci doar acasă... Camioanele electrice au nevoie de prize de încărcare de 150 de kilowaţi ca să aibă un timp rezonabil de încărcare. Dacă încarci la 220, s-ar putea să stai vreo săptămână să-ţi încarci camionul", a susţinut reprezentantul ACAROM.

Lideri de opinie în tehnologiile verzi şi politici publice participă, joi, la o conferinţă dedicată mobilităţii electrice, ca parte a ediţiei a IV-a a evenimentului Green Mobility Conference.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.077
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0764
USD
Azi 4.4557
Diferența 0.0171
Zi precendentă 4.4386
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0770 RON
USD flag1 USD = 4.4557 RON
GBP flag1 GBP = 5.8565 RON
CHF flag1 CHF = 5.4544 RON
AUD flag1 AUD = 2.8605 RON
DKK flag1 DKK = 0.6803 RON
CAD flag1 CAD = 3.2105 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0296 RON
NOK flag1 NOK = 0.4299 RON
SEK flag1 SEK = 0.4531 RON
XAU flag1 XAU = 472.0453 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506307.12RON
1 ETH = 15633.80RON
1 LTC = 479.52RON
1 XRP = 13.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET20136.61-0.26%
BET-BK3832.43-0.38%
BET-EF1090.30-0.17%
BET-FI63961.370.26%
BET-NG1454.890.11%
BET-TR46718.43-0.26%
BET-TRN45171.47-0.26%
BET-XT1712.35-0.23%
BET-XT-TR3889.89-0.23%
BET-XT-TRN3770.70-0.23%
BETAeRO927.14-0.10%
BETPlus2953.11-0.24%
RTL44833.64-0.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel