În atenţia fermierilor. Fonduri de peste 670 de milioane de lei pentru ajutoare în sectorul zootehnic

ferma-de-vaci_86199600
Ferma de vaci / Foto: Freepik
MADR a postat în transparență decizională un proiect de Hotărâre pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru anul de cerere 2023.

Prezentul proiect de act normativ aprobă plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul  zootehnic pentru  anul de cerere 2023 și stabilește modalitatea de calcul al cuantumului per unitatea de măsură al ajutoarelor naționale tranzitorii  în sectorul zootehnic, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne și pentru schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine.

Impactul bugetar este de circa 670.271.000 lei, respectiv 134.768.480 euro de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024, reprezentând plăți naționale tranzitorii pentru anul de cerere 2023.

Facem precizarea că documentele specifice care se depun împreună cu cererea de plată, precum și condițiile de acordare a ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic sunt prevăzute în secțiunea a 2-a a Ordinului MADR nr. 80/2023, cu modificările și completările ulterioare, articolele 95-102.

Acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii contribuie la asigurarea capitalului financiar necesar pentru derularea activităţilor specifice din sectorul de creștere a animalelor.

Proiectul poate fi consultat aici.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close