Impozit majorat pentru românii care nu îşi asigură locuinţele. Proiect pentru stimularea încheierii de asigurări obligatorii

DCBusiness Team / 02 Martie 2023, 14:23

Românii care nu încheie poliţe de asigurare împotriva dezastrelor ar putea plăti impozite mai mari. 

Persoanele fizice care nu încheie o asigurare obligatorie ar putea fi sancţionate şi prin intermediul majorării impozitului pe locuinţă, suplimentar de aplicarea amenzii contravenţionale. 

"În acest sens, propunem ca lista persoanelor care nu au încheiat asigurare obligatorie să fie transmisă Instituţiei Prefectului, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu care coordonează deconcentratele şi care va lua măsurile necesare astfel încât persoanele desemnate de Ministerul Afacerilor Interne să primească lista persoanelor care nu şi-au încheiat asigurare obligatorie", potrivit inițiativei legislative.

Inițiatorii, Alexandru Bola și Alexandru Kocsis, propun acordarea unui stimulent fiscal persoanelor fizice care încheie o asigurare facultativă, având în vedere că potrivit legii încheierea unei asigurări facultative implică în mod obligatoriu şi încheierea unei asigurări obligatorii. 

"În acelaşi sens, persoanele fizice care nu încheie o asigurare obligatorie vor fi sancţionate şi prin intermediul majorării impozitului pe locuinţă, suplimentar de aplicarea amenzii contravenţionale", se mai menționează în expunerea de motive, transmite Antena 3.

***

România a depăşit pentru prima dată pragul de 1,9 milioane de locuinţe asigurate împotriva dezastrelor naturale însă, în continuare, 7,4 milioane de familii încă sunt expuse riscului de a rămâne fără nimic în cazul unui dezastru natural major, potrivit Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

"Un pas mic pentru noi, un pas mare pentru familiile care îşi protejează financiar cel mai de preţ bun - locuinţa. Am depăşit, pentru prima dată, borna de 1,9 milioane de locuinţe asigurate. Mai avem însă mult până departe, pentru că în continuare 4 din 5 locuinţe sunt neasigurate. 7,4 milioane de familii încă sunt expuse riscului de a rămâne fără nimic în cazul unui dezastru natural major", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PAID.

PAID este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăţilor de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuinţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008. Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.

Poliţa PAD este baza sistemului de asigurare a locuinţei, acoperind pagube produse de cutremur, alunecare de teren şi inundaţii, în limita a 20.000 de euro. Pentru asigurarea bunurilor, a valorii totale a locuinţei sau a altor riscuri, este necesară o poliţă facultativă..

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9491
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9485
USD
Azi 4.5463
Diferența -0.0082
Zi precendentă 4.5545
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 31-03-2023
EUR flag1 EUR = 4.9491 RON
USD flag1 USD = 4.5463 RON
GBP flag1 GBP = 5.6256 RON
CHF flag1 CHF = 4.9573 RON
AUD flag1 AUD = 3.0446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6645 RON
CAD flag1 CAD = 3.3557 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0341 RON
NOK flag1 NOK = 0.4359 RON
SEK flag1 SEK = 0.4390 RON
XAU flag1 XAU = 289.4390 RON
Monede Crypto
1 BTC = 129129.83RON
1 ETH = 8315.18RON
1 LTC = 406.62RON
1 XRP = 2.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.98% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.85%
6 luni: 7.19%
12 luni: 7.55%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 12111.50 0.58%
BET-BK 2293.13 0.49%
BET-FI 50303.71 0.62%
BET-NG 919.25 1.76%
BET-TR 23561.08 0.58%
BET-TRN 23443.15 0.58%
BET-XT 1054.53 0.71%
BET-XT-TR 2038.83 0.71%
BET-XT-TRN 2029.30 0.71%
BETAeRO 883.02 0.07%
BETPlus 1809.07 0.52%
RTL 26906.35 0.20%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Mircea Coşea: China, între dorința și putința de a schimba ordinea mondială

După vizita președintelui Republicii...

Mircea Coșea
Care sunt marile pericole ale acestui an

Oamenii de afaceri prognozează o stagnare a economiei româneşti în 2023

Economia românească va stagna în acest an, în...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2023 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0