Germania și Franța își împart posturile din fruntea UE

Costin Spoială |
Data publicării:
Germania a evitat recesiunea în trimestrul trei din 2019
Germania a evitat recesiunea în trimestrul trei din 2019

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat că nu are nimic împotriva numirii unui german în fruntea Băncii Centrale Europene, un semn că ar putea sprijini candidatura actualului preşedinte al Bundesbank, Jens Weidmann, la una din cele mai importante poziţii economice din Europa, transmite Financial Times. Interesul Germaniei pentru această funcție crește în contextul în care Manfred Weber riscă să piardă nominalizarea din partea PPE pentru postul de șef al Comisiei Europene în favoarea francezului Michel Barnier.

Într-un interviu acordat cotidianului financiar german Handelsblatt, Jean-Claude Juncker a declarat că un german ar putea fi numit fie în fruntea Comisiei fie la BCE. "Weidmann este un european convins şi un bancher central cu experienţă şi în consecinţă un candidat potrivit. Nu pledez în mod explicit în favoarea sa dar nici nu sunt împotriva sa. Nu sunt deloc de acord cu opiniile exprimate în sudul Europei potrivit cărora un german nu poate fi preşedinte al BCE", a spus Juncker.

Atât postul de preşedinte al Comisiei Europene cât şi cel de preşedinte al BCE vor deveni vacante în cursul acestui an iar liderii europeni ar urma să desemneze succesorii lui Jean-Claude Juncker şi Mario Draghi după alegerile europarlamentare de la finele acestei luni.

Europarlamentarul german Manfred Weber şi-a anunţat candidatura pentru postul de preşedinte al Comisiei, pe care atât Parisul cât şi Berlinul ar dori să îl obţină pentru unul din cetăţeni săi. Însă în condiţiile în care Manfred Weber riscă să piardă cursa pentru postul de preşedinte al Comisiei în faţa francezului Michel Barnier, Berlinul a început să facă campanie pentru ca Weidmann să fie numit în postul de preşedinte al BCE.

Citește și: Averile primilor bancheri ai Uniunii Europene

Însă candidatura lui Weidmann este controversată având în vedere atitudinea sa, caracterizată de Mario Draghi ca fiind una de tipul "nu la orice", faţă de promisiunile oficialilor BCE că vor face tot ce este nevoie pentru a apăra moneda euro, inclusiv prin cumpărarea de cantităţi nelimitate de obligaţiuni.

Cu toate acestea, Jean-Claude Juncker a dezminţit îngrijorările că o Banca Centrală Europeană condusă de Weidmann nu ar oferi suficient sprijin pentru economia zonei euro. "Jens Weidmann nu ar putea să schimbe politica monetară a BCE din calitatea de preşedinte pentru că nu preşedintele singur ci consiliul guvernatorilor este cel care stabileşte politica monetară", a apreciat Juncker.

Alţi candidaţi în cursa pentru locul ce urmează a fi eliberat de Mario Draghi sunt francezii Benoît Coeure şi François Villeroy de Galhau, finlandezii Olli Rehn şi Erkki Liikanen, precum şi preşedintele Băncii Centrale a Olandei, Klaas Knot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9754
USD
Azi 4.6625
Diferența -0.0114
Zi precendentă 4.6739
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6625 RON
GBP flag1 GBP = 5.8158 RON
CHF flag1 CHF = 5.1291 RON
AUD flag1 AUD = 3.0043 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3895 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0302 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4281 RON
XAU flag1 XAU = 356.8680 RON
Monede Crypto
1 BTC = 293374.52RON
1 ETH = 14152.04RON
1 LTC = 372.39RON
1 XRP = 2.29RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16883.08 -0.21%
BET-BK 3109.87 0.11%
BET-FI 60489.28 0.26%
BET-NG 1206.45 -0.08%
BET-TR 35030.34 -0.21%
BET-TRN 34222.93 -0.21%
BET-XT 1439.97 -0.10%
BET-XT-TR 2954.19 -0.10%
BET-XT-TRN 2890.95 -0.10%
BETAeRO 1064.40 0.07%
BETPlus 2495.03 -0.23%
RTL 37061.21 -0.21%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel