Fermierii americani, puși în încurcătură de blocajul administrativ

apa_pamant_03010500
Fermierii nu știu ce să cultive
Din cauza blocajului administrativ, Departamentul american al agriculturii (USDA) nu va putea publica o serie de rapoarte foarte importante pentru piață și într-un moment în care fermierii trebuie să decidă ce vor cultiva în sezonul următor.

Raportul lunar "World Agricultural Supply and Demand Estimates" al USDA nu va fi publicat în data de 11 ianuarie, aşa cum era programat iniţial, chiar și în condițiile în care guvernul îşi va relua, până atunci, activitatea, a USDA, pentru că nu va avea timp suficient pentru strângerea și prelucrarea datelor.

Tot cu întârziere vor fi publicate și alte date statistice importante, precum cele referitoare la stocurile de cereale şi însămânţările de grâu.

Veste proastă pentru piețe

Tot din cauza blocajului administraţiei federale, USDA nu a mai publicat rapoarte privind exporturile de produse agricole, tocmai când China a reluat importurile de soia boabe din SUA. În absenţa unor date oficiale, pieţele se vor baza pe zvonuri pentru a încerca să ghicească vânzările la export de produse agricole.

Citește și Trump avertizează: Blocajul administraţiei SUA va mai dura

Rapoartele lunare "World Agricultural Supply and Demand Estimates" sunt urmărite cu atenţie de pieţele de materii prime agricole. Este "o veste deosebit de proastă pentru pieţe", a comentat Ted Seifried, analist la firma Zaner Group din Chicago, precizând că raportul din ianuarie conţine şi cifrele definitive privind producţia din anul anterior, cifre pe care traderii şi producătorii le utilizează pentru a-şi face planuri pentru următorul sezon.

x close