Expert: Nu susținem inițiativa repatrierii aurului BNR

DCBusiness Team |
Data publicării:
Mugur Isărescu spune că nu este nevoie de o lege pentru a aduce aurul în țară
Mugur Isărescu spune că nu este nevoie de o lege pentru a aduce aurul în țară

Adrian Dumitrescu, expert al BNR, a precizat că instituția nu poate fi de acord cu repatrierea a 91,25%din rezerva de aur care se află în mare parte la Londra.

Expertul BNR spune că orice iniţiativă de modificare a legii de funcţionare a Băncii Naţionale are nevoie de un aviz al Băncii Centrale Europene (BCE).

"Poziţia BNR este că BNR nu poate susţine propunerea legislativă în discuţie în forma adoptată în Senat şi nici nu poate accepta integral propunerile de amendamente primite de la senatorul Şerban Nicolae. Potrivit legislaţiei europene, orice iniţiativă de modificare a legii 312 privind statutul BNR presupune consultarea obligatorie a Băncii Centrale Europene înaintea adoptării propunerii legislative de către Parlament, astfel încât avizul acestei instituţii europene să poată să fie luat în considerare. Potrivit BCE, atribuţia băncilor centrale privind deţinerea şi administrarea rezervelor oficiale ale statelor membre implică luarea unor decizii privind deţinerea, păstrarea, dispunerea, negocierea şi administrarea zilnică, precum şi administrarea pe termen lung a rezervelor internaţionale. BCE subliniază că băncile centrale naţionale de bucură de independenţă în ceea ce priveşte toate acţiunile legate de deţinerea şi administrarea rezervelor internaţionale", a declarat reprezentantul BNR.

România are o rezervă de aur care face parte din rezervele internaţionale, de aproape 103,7 tone, respectiv 103.697 de kilograme şi 790 grame de aur fin, reprezentând 9-10% din rezervele internaţionale ale ţării.

Comisia de finanțe-bănci din Camera Deputaților a dat aviz favorabil propunerii de repatriere a aurului în proporție de 91,5%.

Citește și:Repatrierea rezervei de aur a României. Senatorii decid azi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0894
Diferența -0.0003
Zi precendentă 5.0897
USD
Azi 4.3768
Diferența 0.0057
Zi precendentă 4.3711
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0894 RON
USD flag1 USD = 4.3768 RON
GBP flag1 GBP = 5.8244 RON
CHF flag1 CHF = 5.4330 RON
AUD flag1 AUD = 2.9087 RON
DKK flag1 DKK = 0.6814 RON
CAD flag1 CAD = 3.1593 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4310 RON
SEK flag1 SEK = 0.4680 RON
XAU flag1 XAU = 589.8642 RON
Monede Crypto
1 BTC = 394933.06RON
1 ETH = 14019.72RON
1 LTC = 355.40RON
1 XRP = 8.81RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23909.910.28%
BET-BK4721.190.33%
BET-EF1304.220.31%
BET-FI92855.870.39%
BET-NG1764.480.23%
BET-TR55988.770.28%
BET-TRN54084.010.28%
BET-XT2069.790.30%
BET-XT-TR4737.820.30%
BET-XT-TRN4589.100.30%
BETAeRO928.480.89%
BETPlus3477.200.26%
RTL53850.130.32%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel