EXCLUSIV. Programul dezastru. România va pierde sute de milioane de euro

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Ținta minim de realizat pentru evitarea dezangajării fondurilor europene în anul 2019, la nivelul Programului Operațional Regional (POR) este în sumă de 601 milioane euro. Până în prezent, din cele peste 2.500 contracte de finanțare semnate- doar un număr de 132 au contracte de execuție lucrări atribuite. Acest aspect a condus la revizuirea în minus a graficelor de rambursare transmise de către beneficiari, se arată într-un document guvernamental obținut de DCBusiness. Potrivit surselor noastre, șefii Executivului caută soluții ca să evite un fiasco în ceea ce privește Programul Operațional Regional. 

Angajații Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice caută soluții urgente pentru a evita un dezsatru în ceea ce privește programul POR, finanțat din fonduri europene, exercițiul financiar 2014-2020, potrivit unui document care circulă în prezent între Ministerul de Finanțe și Ministerul Dezvoltării și care a fost obținute de reporterii DCBusiness. 

Denumit proiect de Ordonanță de Urgență, pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr 40/2015, privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada 2014-2020, documentul prevede relaxarea plăților în cadrul programului POR, vând în vedere gradul mic de absorbție al fondurilor. "Se impune astfel necesitatea întreprinderii unor măsuri, în regim de urgență, pentru sporirea ritmului de implementare a POR, prin identificarea unor soluții de decontare a unor cheltuieli eligibile în cadrul programului și în anul 2019", se precizează în documentul citat.

"Astfel, în cadrul Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii cu o alocare financiară este de 957,57 milioane euro este necesară constituirea unui instrument legal care să permită încheierea de contracte de finanțare peste nivelul de alocare financiară. Un asemenea instrument juridic îl poate reprezenta majorarea pragului maxim pentru care autoritatea de management este autorizată să încheie contracte de finanțare de la limita a 100% la limita a 200% pentru Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii din cadrul Programului Operațional Regional", se precizează în proiectul de Ordonanță.

Potrivit unui specialist din cadrul Ministerului Dezvoltării, în prezent, nu este reglementat modul de cuprindere a TVA neeligibilă plătită, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate de autorităţile administraţiei publice locale în calitate de beneficiari ai proiectelor finanțate cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 axele prioritare 3, 4 și 7, pentru situațiile în care operatorul final este altul decât beneficiarul, la nivelul bugetului autorității de management- acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu se pot deconta banii. 

Nu au fost în stare să completeze legea

Având în vedere necesitatea urgentării implementării programelor operaționale este nevoie de a asigura cadrul legal necesar semnării de contracte de finanțare în limita a 300% din alocare pentru Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii din cadrul Programului Operațional Regional, mai susține specialistul contactat de DCBusiness. 

"Pentru a putea semna contracte de finanțare pentru aceste proiecte trebuie parcurși mai mulți pași: demararea procesului de contractare a proiectelor finanțabile în lista de rezervă, lansarea de noi apeluri, depunere proiecte, evaluare şi selecţie proiecte, semnarea contractelor. Pentru a putea lansa aceste apeluri este nevoie a exista sursa de finanţare la momentul lansării. Pentru a putea solicita, spre decontare, sume de bani de la Comisia Europeană, beneficiarul trebuie să depună, după semnarea  contractului de finanţare, documentele pentru rambursarea cheltuielilor efectuate. Ulterior, aceste sume trebuie să fie verificate, la nivelul autorității de management, să fie plătite, precum şi să fie incluse într-o declaraţie de cheltuieli ce va fi transmisă la Comisia Europeană până în noiembrie 2019. În scopul sprijinirii autorităţilor administraţiei publice locale pentru asigurarea finanțării TVA neeligibile plătite, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul axelor prioritare 3, 4 și 7 ale Programului Operațional Regional 2014-2020 și luând în considerare prevederile art. 69 alin. 3) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 este imperios necesară completarea literei o)  a articolului 9  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările și completările ulterioare", mai scrie în proiectul de Ordonanță de Urgență care este subiect de discuție zilele aceste între Liviu Dragnea, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, premierul Viorica Dăncilă, Rovana Plumb- ministrul Fondurilor Europene și ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu. 

 
 
 
 
 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 299820.70RON
1 ETH = 14659.34RON
1 LTC = 386.88RON
1 XRP = 2.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel