Dosarul prețurilor de transfer se schimbă. Ce informații noi trebuie să prezinte companiile

intalnire-de-afaceri_44151200
Freepik.com
Firmele au noi obligații privind prețurile de transfer.

Ordinul ANAF nr. 828/2026 aduce schimbări importante în materia prețurilor de transfer, de la modificarea pragurilor de materialitate și introducerea obligației de depunere anuală a dosarului pentru marii contribuabili, până la cerințe suplimentare privind analizele funcționale și studiile de comparabilitate. Noile reguli se aplică tranzacțiilor derulate începând cu anul 2026.

Una dintre cele mai importante modificări vizează marii contribuabili, care vor avea obligația de a depune anual dosarul prețurilor de transfer la ANAF, prin Spațiul Privat Virtual, în termen de 30 de zile lucrătoare de la termenul de depunere a declarației anuale de impozit pe profit.

Noua obligație va determina, în practică, integrarea procesului de pregătire a dosarului în calendarul anual de raportare financiară și fiscală, în condițiile în care documentația presupune colectarea unui volum semnificativ de informații din mai multe zone ale organizației, arată o analiză de specialitate.

„Pentru marii contribuabili, schimbarea esențială este că dosarul prețurilor de transfer intră efectiv în calendarul anual de conformare fiscală. În cazul în care dosarul nu este depus la termen, acesta va trebui prezentat, în situația unei inspecții fiscale, în maximum cinci zile lucrătoare de la solicitarea autorităților, ceea ce presupune ca documentația să fie disponibilă într-un interval foarte scurt.

Pentru contribuabilii mijlocii și mici, dosarul va continua să fie prezentat la solicitarea ANAF, în cadrul unei inspecții fiscale, termenul fiind de 30 până la 60 de zile. În acest context, alături de nivelul mai ridicat de detaliu cerut de noile reguli, pregătirea din timp a documentației și integrarea acesteia în procesele interne de raportare devin cu atât mai importante”, a menționat Liviu Gheorghiu, Tax Partner, Forvis Mazars în România.

Pragurile de materialitate se modifică

Pentru marii contribuabili, pragul aferent serviciilor scade de la 250.000 de euro la 100.000 de euro, iar cel aplicabil tranzacțiilor cu active necorporale, de la 350.000 de euro la 250.000 de euro. Pragurile pentru finanțări și dobânzi, respectiv pentru active corporale, rămân neschimbate.

Reducerea acestor praguri poate conduce la includerea în sfera documentării a unui număr mai mare de tranzacții, în special în cazul serviciilor intra-grup și al tranzacțiilor cu active necorporale.

În cazul contribuabililor mijlocii și mici, modificările merg în direcția opusă pentru anumite categorii. Pragul pentru finanțări și dobânzi crește de la 50.000 de euro la 100.000 de euro, cel pentru active necorporale de la 100.000 de euro la 150.000 de euro, iar pentru active corporale de la 100.000 de euro la 200.000 de euro. Pragul aferent serviciilor rămâne la 50.000 de euro. Pragurile se analizează pentru fiecare persoană afiliată și categorie de tranzacție, fără TVA.

Noile reguli pun un accent mai mare pe calitatea documentării

Ordinul nr. 828/2026 extinde nivelul de detaliu al informațiilor care trebuie incluse în dosarul prețurilor de transfer și definește mai clar elementele necesare pentru ca documentația să fie considerată completă.

Printre noile cerințe se numără descrierea activităților desfășurate de departamentele societății, prezentarea pozițiilor de conducere strategică, justificarea profilului funcțional al entităților implicate și a selecției părții testate, precum și informații privind bazele de cost utilizate și ajustările de comparabilitate efectuate.

Dosarul este considerat incomplet dacă îi lipsesc elemente esențiale privind tranzacțiile și documentele contractuale aferente, analiza funcțională, justificarea metodei de stabilire a prețurilor de transfer, analiza de comparabilitate sau informațiile financiare și economice utilizate pentru determinarea indicatorilor de profitabilitate.

În plus, dosarul trebuie să includă informații detaliate privind structura bazei de cost utilizate pentru calcularea indicatorului de profitabilitate folosit la testarea unei tranzacții, inclusiv cheltuielile incluse sau excluse din aceasta.

În cazul în care partea testată nu este contribuabilul care face obiectul dosarului, acesta poate prezenta pe lângă detaliile privind calculul de profitabilitate și un raport suplimentar întocmit de un auditor independent autorizat, care să certifice corectitudinea calculului.

O altă noutate este obligația includerii în dosar a unei declarații pe propria răspundere a contribuabilului privind realitatea și corectitudinea informațiilor prezentate.

Studiile de comparabilitate vor necesita o documentare mai riguroasă

Noile prevederi acordă o atenție sporită și studiilor de comparabilitate utilizate pentru stabilirea intervalului de piață. Perioada recomandată ce trebuie inclusă în studii este de 3 ani, iar companiile vor trebui să documenteze strategia de căutare și criteriile utilizate, precum și comparabilele selectate și respinse și motivele care au stat la baza acestor decizii.

În situația în care partea testată în cadrul analizei unei tranzacții nu este un contribuabil rezident în România, analiza de comparabilitate se va realiza, într-o primă etapă, pe baza comparabilelor identificate atât în jurisdicția de rezidență fiscală a părții testate, cât și pe piața din România.

Companiile trebuie să înceapă din timp pregătirea pentru noile cerințe

Având în vedere că noile reguli se aplică tranzacțiilor derulate începând cu anul 2026, atât marii contribuabili, cât și contribuabilii mijlocii și mici ar trebui să înceapă din timp evaluarea impactului acestora. Analiza ar trebui să urmărească atât tranzacțiile care vor intra sub incidența noilor praguri de materialitate, cât și disponibilitatea informațiilor necesare pentru fundamentarea analizelor funcționale și economice.

„Din perspectivă practică, companiile ar trebui să își revizuiască procesele interne de colectare a datelor necesare documentării și să planifice din timp realizarea analizelor economice și a studiilor de comparabilitate. O atenție deosebită trebuie acordată tranzacțiilor cu afiliați nerezidenți în care partea testată este afiliatul, cum este în general cazul servicii intra-grup primite, având în vedere noile cerințe privind realizarea studiului de comparabilitate și documentarea indicatorului de profitabilitate la nivelul afiliatului. Identificarea din timp a informațiilor necesare poate facilita pregătirea documentației și evidenția eventualele informații care trebuie completate”, explică Gabriela Roman, Senior Tax Manager, Forvis Mazars în România.

x close